Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale Ialomița

Ziarul Obiectiv Ialomita
  • OBIECTIV IALOMIȚA
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Ialomita: Proiecte de milioane de euro reușite, altele contestate

Publicat de Obiectiv Ialomita
24/10/2013 | Locale Ialomita
publicitatecliseru

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat miercuri, 16 octombrie, primul eveniment din acest an destinat mass-mediei din regiunea Sud Muntenia, în cadrul căruia au fost vizitate locurile de implementare a unor proiecte derulate prin Regio.

Prima vizită în teren a fost organizată în Ialomiţa, la sediile a două societăţi comerciale şi la Centrul de îngrijire şi asistenţă din Slobozia, cu scopul de a prezenta jurnaliştilor stadiul implementării proiectelor şi, implicit, impactul Regio la nivelul judeţului.

publicitatepmp schengen
conferinta ADR sud muntenia 2

Unul dintre proiectele implementate în Slobozia are valoarea de un milion de lei și a constat în achiziția de echipamente performante pentru activitatea oftalmologică. Un alt proiect, în valoare de peste 1,5 milioane lei, a vizat achiziția unui aparat de tipărit, iar cel de-a treilea, cu valoarea cea mai mare, de peste 3,4 milioane de lei, se referea la extinderea, reabilitarea termică și dotarea centrului de îngrijire și asistență din Slobozia.

Vizita în teren a reprezentanților ADR și a jurnaliștilor a fost precedată de o conferință de presă în cadrul căreia s-a discutat despre situația proiectelor depuse, implementate sau aflate în curs de realizare în județul Ialomița, dar și despre cele care întâmpină probleme.

Potrivit directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, în Ialomița au fost depuse 74 de aplicații, dintre care mai mult de jumătate au obținut contractare, cele 38 de contracte având o valoare totală de peste 216 milioane lei, din care 150 milioane sumă nerambursabilă. Cele mai multe, respectiv 30 de proiecte, sunt din mediul privat și doar 8 ale administrațiilor locale.

Întârzieri la Piața Revoluției din Slobozia

Printre proiectele accesate prin Programul Operațional Regional se află și Planul Integrat de Dezvoltare (PID) al municipiului Slobozia, cu două proiecte, respectiv platforma pentru IMM și Piața Revoluției. Dacă la primul proiect lucrurile se derulează într-un ritm apropiat de normal, la Piața Revoluției sunt înregistrate întârzieri majore, proiectul Primăriei Slobozia riscând să nu mai primească finanțare. Proiectul ar fi trebuit să fie deja în execuție, trecând aproximativ un an și jumătate de la semnarea contractului, termenul de finalizare fiind iulie 2015.

„Liviu MusatÎn momentul de față, achiziția serviciului de consultanță a fost anulată și s-a depus o contestație la CNSC privind documentația de atribuire. Astfel, Primăria s-a apucat să facă documentația pentru achiziția lucrării fără consultant. (…) Vreau să vă spun că această problemă a întârzierii proiectelor este privită foarte serios. Suntem singura regiune care a dat la sfârșitul anului trecut o hotărâre prin care îi avertiza cu ultimatum pe cei care au proiecte întârziate, în vederea rezilierii contractelor de finanțare. Din păcate, programul presupune foarte multe etape și nu depinde numai de regiune cum se reziliază un contract. Există mai multe căi de acțiune, inclusiv la nivel național. Noi aproape lunar dăm adrese la toți beneficiarii pentru a se grăbi. Sunt unii care au câștigat finanțări, iar ei cred că s-au așezat, ca să spun așa, cu fundul pe o grămadă de bani și nu mai fac nimic. Banii trebuie transpuși în proiecte. Dacă ei nu sunt în stare, avem proiecte în rezervă. Sunt unii care ar mânca jăratec pentru a prinde finanțări din astea, pe toate axele programului. Revenind, eu spun că ai șanse să nu ai contestații numai când vii cu o documentație clară și din punct de vedere tehnic și din punct de vedere al condițiilor pe care le impui la calificare”, preciza Liviu Mușat.

Nu este singurul proiect care înregistrează întârzieri din cauza unor probleme tehnice sau financiare. Cu toate acestea, din anul 2007 și până în prezent există aproape 900 de aplicații depuse la nivelul regiunii de dezvoltare. Dintre ele, au fost semnate 514 contracte, cu o valoare de aproape 3 miliarde lei (aproximativ 670 milioane de euro), asta înseamnă un procent de supracontractare de 120%, având în vedere că pe regiune suma alocată este de 630 de milioane de euro. Totuși, în Ialomița nu au fost chiar atât de mulți care să se înghesuie. Iar explicația privind această situație vine de la președintele Consiliului Județean, Silvian Ciupercă.

„Dacă vom compara numărul IMM-urilor din județul Ialomița cu numărul IMM-urilor dintr-un județ vecin, nu de același profil, vom constata că în județul nostru acesta este mai mic. O să constatăm că entuziasmul a fost la începutul pregătirii acestor proiecte, apoi din diverse motive, unele financiare, altele tehnice sau de altă natură, câteva au renunțat sau sunt pe cale de a renunța la proiecte. De asemenea, cofinanțarea, dificultățile birocratice și alte probleme nu au condus la finalizarea proiectelor. (…) Avem o experiență de șapte ani și știm că un proiect în sine are o valoare mai mică decât un proiect care se asociază cu unele adiacente care-l pun în valoare și care generează efectul de pârghie și care antrenează mai multe activități economice (…). În ceea ce privește marile lucrări de infrastructură, județul Ialomița nu a fost performant. A executat corect ce a avut de executat, dar s-a închis lista repede, astfel că celelalte proiecte ori așteaptă finanțare ori se derulează din alte surse financiare. Uniunea Europeană va fi mai atentă și noi vom fi mai atenți la aceste proiecte care au relevanță regională, care dislocă un interes economic mai mare pentru respectivele investiții”, afirma președintele Consiliului Județean Ialomița.

Străzile din Urziceni vor fi reabilitate

Reprezentanții ADR Sud Muntenia au mai spus că în viitorul apropiat în Ialomița va fi semnat un contract care vizează reabilitarea rețelei de străzi din municipiul Urziceni, un proiect în valoare de 14 milioane lei.

„Într-o perspectivă relativ apropiată se va semna un alt contract, pentru rețeaua de străzi din Urziceni, în valoare de 14 milioane de lei. La ora actuală, aplicantul, Consiliul local, lucrează la proiectul tehnic și depunerea lui la nivelul agenției pentru întocmirea contractului de finanțare”, preciza directorul ADR.

Pe această axă a POR au fost depuse 8 cereri, din care au fost finanțate două contracte: DJ 201 (Mărculești-Sudiți-Săveni), proiect finalizat, și orașul Amara, cu rețeaua de străzi.

Probleme și la Parcul Hamilton din Slobozia

Dacă  în câteva dintre cazuri lucrurile nu ies cum trebuie, pe Axa 3, infrastructura socială, din cele șase cereri de finanțare depuse, patru contracte au fost deja semnate.

Însă, pe axa 4, lucrurile nu stau chiar bine. Deși au fost depuse șase cereri de finanțare, doar un contract a fost semnat, în valoare de 40 milioane de lei (20 milioane lei nerambursabili), însă  nici acesta nu se derulează cum trebuie.

Beneficiarul acestui proiect este OCH Logistic AG și vizează realizarea parcului industrial Hamilton (în zona combinatului chimic), în fapt, un fel de centru de afaceri. Proiectul a fost început cu o oarecare întârziere și, mai mult, atunci când finalizase procedura de achiziție, a fost depusă o contestație de către un participant la procedura de achiziție. Se pare că instanța i-a dat dreptate contestatarului, astfel că urmează să fie reluată procedura de achiziție.

Totodată, pe domeniul de intervenție 4.3 – sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor, există 39 de cereri depuse și 28 de contracte semnate, pe 5.1. o cerere depusă dar nefinanțată, iar pe 5.2. parcul de la Amara, finalizat.

Cam aceasta ar fi, pe scurt, situația proiectelor din județul Ialomița depuse la Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia.

Distribuie
ADR Sud Munteniaimm ialomitaLiviu Mușatproiecte europene

Articole recente:

Festival Sah Satori Slobozia 10

Festivalul Internaţional de Şah „Satori Art”, ediţia a XIV-a

🟠 Obiectiv Ialomita | 22.03.2023 | SPORT
➡️ Citeşte
Donare Sange 01

Ialomița: Polițiștii donează sânge

🟠 Obiectiv Ialomita | 22.03.2023 | Lege si Ordine
➡️ Citeşte
Accident Maia

Accident rutier între un autotren și o autoutilitară, în localitatea Maia

🟠 Obiectiv Ialomita | 22.03.2023 | Infotrafic
➡️ Citeşte
► VIDEO
Accident Autocar Rasi

Accident rutier în localitatea Rași. Un autocar părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat

🟠 Obiectiv Ialomita | 22.03.2023 | Infotrafic
➡️ Citeşte
Examen

Simularea la Evaluare Naţională 2023

🟠 Obiectiv Ialomita | 22.03.2023 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Incendiu Cap Tractor

Intervenție pentru lichidarea unui incendiu produs la un cap tractor, în localitatea Sintești

🟠 Obiectiv Ialomita | 20.03.2023 | Infotrafic
➡️ Citeşte

🟠 Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Locuri de muncă Ialomița.
AJOFM Ialomița. Vezi detalii
Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MARTIE 2023

Marsul Pentru Viata
Reclama Piese Camioane
Reclama Personalizari
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact

Detalii Trafic obiectiv.net

Facebook Instagram Twitter Youtube
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2021 | obiectiv.net