Ialomița: Prinși în flagrant. Au primit mită pentru promovarea unor cursanți

Două persoane au fost surprinse în flagrant imediat după ce ar fi primit bani pentru promovarea mai multor cursanţi la un examen.

În această după – amiază, în jurul orei 13.00, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ialomiţa au surprins în flagrant două persoane din cadrul unei unităţi de învăţământ postliceal, din municipiul Slobozia, imediat după ce acestea ar fi primit de la cursanţi bani şi produse alimentare, pentru a le facilita promovarea unui examen.

Din primele verificări, a rezultat că persoanele bănuite le-ar fi înmânat cursanţilor subiectele, înainte de susţinerea examenului, ulterior acordându-le note de promovare.

Cele două persoane şi 23 de cursanţi au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa pentru audieri.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.