Ialomița: Primarul orașului Țăndărei a fost reținut pentru abuz în serviciu și fals intelectual

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 17.09.2014, ora 19,00, faţă de inculpatul ROMAN GEORGE CRISTIAN, primar al oraşului Ţăndărei,  pentru săvârşirea  infracţiunilor de abuz în serviciu (3 infracţiuni) şi fals intelectual (3 infracţiuni).

Update: Roman George Cristian, primarul orașului Țăndărei, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, de arestare preventivă a inculpatului și dispune arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 de zile, de la data de 18.09.2014, până la data de 17.10.2014, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă.

Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Roman George Cristian primar Țăndărei
Roman George Cristian primar Țăndărei

La data de 12.03.2013, inculpatul în calitate de primar al oraşului Ţăndărei, şi-a încălcat atribuţiunile de serviciu şi a încheiat un contract de prestări servicii cu SC D. C. SRL, având ca obiect elaborare proiect tehnic amenajare parcare DN 2A,  fără ca societatea comercială să fie autorizată şi a dispus  la data de 30.04.2013 plata sumei de 20.000 lei către această societate fără ca lucrarea să fie efectuată. Tot în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, inculpatul a atribuit la data de 14.08.2013, aceeaşi lucrare de proiectare către SC M. SRL pentru suma de 2500 lei. Prin această activitate a produs un prejudiciu Primăriei oraşului Ţăndărei în sumă de 20.000 lei.

La data de 08.10.2013, în calitate de primar al oraşului Ţăndărei şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu şi a încredinţat prin atribuire directă lucrarea de construcţii „amenajare parcare DN 2A”, fără a avea autorizaţiile necesare, încheind un contract de lucrări cu SC N. I. SRL şi avizând plata sumei de 108.004 lei către această societate comercială, fără ca aceasta să execute lucrarea. Lucrarea a fost executată de către o altă societate comercială care a încasat contravaloarea acesteia de la o instituţie publică. Prin această activitate a produs un prejudiciu Primăriei oraşului Ţăndărei în sumă de 108.004 lei.

În cursul lunii septembrie 2013,  inculpatul, în calitate de primar al oraşului Ţăndărei, şi-a exercitat defectuos atribuţiunile de serviciu şi a încheiat o înţelegere verbală cu reprezentanţii SC O. C. H. A. SRL pentru executarea unei lucrări de demontare şi montare borduri în oraşul Ţăndărei fără a întocmi documentele legale, producând un prejudiciu Primăriei Ţăndărei în sumă de 199.589,08 lei.  Pentru a disimula respectarea procedurilor legale de achiziţii publice, la data de  21.02.2014 a întocmit în fals mai multe documente în cuprinsul cărora a inserat împrejurări necorespunzătoare adevărului privind organizarea unei selecţii de oferte pentru contractarea unei lucrări care fusese deja executată.

Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile formulate, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii. În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Comunicat de presă: PT Ialomița