Sâmbătă 13 iunie
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Ialomița: Prezență intensificată a Jandarmeriei și Poliției în spațiul public

Publicat de Mihaela L.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița au susținut joi, 4 decembrie, o conferință de presă comună, în cadrul căreia au fost prezentate măsurile pregătite pentru menținerea ordinii publice în timpul sezonului rece și al sărbătorilor de iarnă 2025–2026. Evenimentul, desfășurat în sistem integrat, a avut ca temă principală modul în care instituțiile vor acționa pentru a oferi siguranță cetățenilor, dar și reglementările privind utilizarea materialelor pirotehnice.

Jandarmi Si Politie

Colonel Costel Dobre, inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, a subliniat că luna decembrie aduce, în mod tradițional, numeroase evenimente publice, serbări, activități religioase și târguri de sezon, ceea ce impune o abordare adaptată și o prezență activă pe teren.

„Specificul iernii și amploarea manifestărilor de sărbători necesită o prezență intensificată a structurilor Jandarmeriei în spațiul public. Misiunea noastră este să creștem gradul de siguranță a cetățeanului și să asigurăm desfășurarea evenimentelor într-un climat de ordine și normalitate.”

În perioada sărbătorilor de iarnă, jandarmii vor fi prezenți în mod constant în piețe, târguri, centre comerciale, zone de promenadă și unde se desfășoară evenimente publice.

Printre obiectivele principale anunțate se află creșterea vizibilității forțelor de ordine în spațiile cu flux mare de persoane, pentru prevenirea incidentelor și menținerea unui climat de siguranță, planificarea judicioasă a resurselor, inclusiv mobilizarea structurilor de acțiuni speciale și antiteroriste, pentru situații cu risc ridicat, intervenția rapidă și coordonată în cazul unor situații de urgență, sub coordonarea ISU Ialomița, cooperarea cu autoritățile locale pentru stabilirea unor perimetre sigure la evenimente și pentru prevenirea accesului neautorizat în zonele aglomerate, gestionarea evenimentelor de amploare prin redimensionarea permanentă a dispozitivelor de ordine, în funcție de evoluția situației operative.

„Sezonul rece generează și creșterea activităților ilicite privind regimul silvic, pe fondul creșterii cererii de material lemnos și produse derivate pentru consum casnic, condițiile meteorologice extreme cu precipitații abundente, existența unor comunități vulnerabile în proximitatea zonelor împădurite, context în care se vor intensifica și acțiunile specifice, în cooperare cu personalul silvic, pentru prevenirea și combaterea tăierii și comercializării ilegale a materialului lemnos. De asemenea, vom avea în vedere operarea neautorizată în spațiul aerian a unor aeronave de mici dimensiuni, fără pilot, activitate favorizată de existența pe piață a unor drone de dimensiuni reduse, comercializate segmentului civil, acțiuni ce pot avea ca rezultat punerea în pericol a participanților la manifestările din spațiul public prin defectarea acestora sau pierderea controlului de către operator. În atenție vom avea și desfășurarea unor activități specifice pentru gestionarea situațiilor de risc generate de prezența animalelor periculoase, cu referire la câinii periculoși sau agresivi”, a mai transmis inspectorul șef al IJJ Ialomița, Costel Dobre.

Totodată, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, vor fi intensificate controalele privind depozitarea, transportul și valorificarea produselor alimentare, având ca scop protejarea consumatorilor.

De asemenea, în această perioadă, se va acționa alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în zonele aglomerate, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise.

Reglementări noi privind utilizarea materialelor pirotehnice

O atenție deosebită va fi acordată articolelor pirotehnice, având în vedere intensificarea utilizării acestora în perioada sărbătorilor.

„Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive a suferit niște modificări în cursul anului curent, tocmai în ideea de a preveni niște evenimente neplăcute care se pot solda cu vătămări corporale. În acest sens, doar persoanele fizice care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și folosi articole pirotehnice de divertisment din categoria F1: artificii de brad, focuri și bețișoare bengale, jerbe de mici dimensiuni, pocnitori pentru petreceri, granule scânteietoare, confetti, bobițe explozive, acestea prezentând un risc scăzut la utilizare. Celelalte articole F2, F3, F4, T1, T2, P1, P2, nu pot fi comercializate persoanelor fizice, întrucât prezintă un grad de pericol ridicat”, a declarat comisar șef Silviu Condruț, adjunctul șefului IPJ Ialomița.

Așadar, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă următoarele fapte: comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 16 ani, comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1 de către persoanele fizice și juridice neautorizate, prepararea sau depozitarea articolelor pirotehnice din categoria F1 fără autorizația prevăzută de art. 8-9, depășirea cantității maxime de depozitare cu mai mult de 25% a depozitelor autorizate de articole pirotehnice. De asemenea, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani, prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.

Legislația prevede și sancțiuni contravenționale, cu valori cuprinse între 1.000 și 7.500 lei pentru persoanele fizice, iar în cazul persoanelor juridice limitele minime și maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.

În baza planului de acțiune „Pirotehnic 2025”, până în prezent au fost efectuate 14 acțiuni și controale, în cadrul cărora au fost verificate 11 persoane fizice și juridice autorizate. Pe parcursul acestor activități au fost identificate 7 persoane fizice și juridice care nu erau autorizate, fiind constatate 9 infracțiuni și întocmite 9 dosare penale în care sunt cercetate 12 persoane.

Polițiștii au indisponibilizat 428 kg de articole pirotehnice, cu o valoare totală de aproximativ 23.000 lei, fiind efectuate și două percheziții domiciliare.

Jandarmii și polițiștii din Ialomița vor acționa zilnic alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în zonele aglomerate și la toate evenimentele publice anunțate.

„Continuăm activitățile alături de colegii jandarmi, ne veți vedea în zona centrelor comerciale, piețe, zone publice și vom desfășura activități de verificare în mod susținut, inclusiv în mediul online, unde vom monitoriza și tranzacțiile, în special legate de articolele pirotehnice”, a adăugat comisar șef Silviu Condruț, adjunctul șefului IPJ Ialomița.

Reprezentanții celor două instituții au transmis că siguranța publică în perioada sărbătorilor depinde atât de acțiunea forțelor de ordine, cât și de comportamentul responsabil al cetățenilor. Astfel, dacă sunteți martorii unor fapte antisociale, apelați cu încredere numărul unic de urgență  ֦112ʺ.