Ialomița: Pompierii donează sânge

În urma unei solicitări venite din partea Centrului Județean de Transfuzie Sanguină Ialomița, pompierii ialomițeni se vor mobiliza pentru a-și ajuta semenii printr-un act benevol, venind în sprijinul celor care au nevoie de sânge.

Pompierii au înțeles că pot salva o viață nu numai prin intervențiile la care sunt solicitați zi de zi, ci și printr-o simplă donare de sânge, astfel că, în zilele de 21, 27 și 28 octombrie a.c, aceștia se vor deplasa la centrele de transfuzii din Slobozia, Urziceni, Țăndărei și Fetești.

Aceasta nu este prima inițiativă de acest gen, cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Catargiu” al județului Ialomița răspunzând și anii trecuți solicitărilor Centrului Județean de Transfuzie.

Pompierii ialomițeni îi îndeamnă pe toţi cetăţenii să se alăture prin voluntariat acestei campanii umanitare, conștienți fiind că prin acțiunea lor se poate face diferența dintre viață și moarte.