Ialomița: Percheziții în 10 localități, la persoane suspectate de contrabandă și furt
25 de percheziţii sunt efectuate, în această dimineaţă, de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Judeţului Ialomiţa, la locuinţele mai multor persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de furt calificat și contrabandă.
Peste 100 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciul Arme, Explozivi si Substante Periculoase, Serviviul Investigarea Fraudelor, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acţiuni Speciale și Poliției Municipiilor Slobozia și Urziceni efectuează, în această dimineaţă, 25 de percheziţii domiciliare în zece localităţi de pe raza judeţului.
Acţiunea vizează probarea activităţii infracţionale a sapte persoane suspectate că în cursul anului 2013 au comis multe furturi din locuinţe și au deţinut și comercializat ţigări provenite din contrabandă.
La finalizarea percheziţiilor, suspecţii vor fi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliție al Judeţului Ialomiţa, pentru cercetări.
UPDATE:
6 persoane au fost reţinute de poliţiştii ialomiţeni, urmare a celor 25 de percheziţii efectuate în această dimineaţă pe raza judeţului Ialomiţa.
În această dimineaţă, au fost efectuate 25 de percheziţii în zece localităţi de pe raza judeţului, de 129 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciul Investigarea Fraudelor, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Poliţiei Municipiilor Slobozia şi Urziceni.
Acţiunea a vizat destructurarea unei grupări specializate în contrabanda cu ţigări, activitate ilicită ce intră sub incidenţa Legii 86/2006 şi furturi din locuinţe. Gruparea era monitorizată de poliţiştii ialomiţeni din luna noiembrie 2013.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 19.000 de ţigarete, pe pachetele cărora erau aplicate timbre cu înscrisuri în limba slavonă, aproximativ 6.000 de lei precum şi alte bunuri ce proveneau din furturi.
La sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au fost conduse 17 persoane pentru audieri, iar la finalizarea acestora, în urma coroborării tuturor probelor existente, faţă de 6 dintre acestea s-a dispus măsura reţinerii pe baza de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al D.I.P.I..