Ziarul Obiectiv Ialomita > Locale Ialomita > Ialomița: O nouă încercare în C.J. de sancționare a directorului executiv al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor https://wp.me/p49Kdo-dK9

Ialomița: O nouă încercare în C.J. de sancționare a directorului executiv al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor

Propunerea de sancționare a directorului executiv al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Ialomița, Nicolae Chiriță, cu mustrare scrisă dar și cu diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de trei luni, a revenit pe masa consilierilor județeni, la o lună după ce proiectele de hotărâre fuseseră respinse. (Detalii aici: Ialomița: Șeful Direcției Județene de Evidență a Persoanelor, propus pentru sancționare)

În cadrul ședinței Consiliului Județean Ialomița, susținută miercuri, 24 aprilie, cele două proiecte de hotărâre care îl vizau pe șeful Direcției de Evidență a Persoanelor au fost prezentate din nou consilierilor, invocându-se o „chichiță” legislativă, dar și lipsa întâmpinărilor formulate și depuse de directorul în cauză, care ar fi determinat cumva votul negativ din luna martie.

Reamintim că primul proiect prevedea sancționarea disciplinară a lui Nicolae Chiriță cu mustare scrisă, motivul fiind o notă de constatare a  Camerei de Conturi Ialomița în care se precizează faptul că a acordat în mod nelegal sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase și sporul pentru dispozitiv, fără a exista vreo decizie a instituției în acest sens și nici un acord în prealabil al ordonatorului principal de credite.

Persoana care a sesizat Comisia de disciplină a fost Victor Moraru, președintele Consiliului Județean, ca urmare a controlului efectuat în perioada iunie – iulie 2018 de Camera de Conturi Ialomița, la respectiva instituție aflată în subordinea Consiliului Județean. Au fost identificate două abateri referitoare la acordarea drepturilor salariale în perioada 2015 – 2017, și anume: efectuarea de plăți nelegale în valoare de 44.815 lei, reprezentând sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase și efectuarea de plăți nelegale în valoare de 35.597 lei, reprezentând sporul de dispozitiv.

Cel de-al doilea proiect de hotărâre care îl viza pe directorul Nicolae Chiriță făcea referire la o serie de deficiențe identificate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, la nivelul instituției menționate, dar și la serviciile din Slobozia, Fetești și Urziceni, sancțiunea propusă fiind de diminuare a drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de trei luni.

Nicolae Chirita
Nicolae Chirita

„Constat că pe ordinea de zi a ședinței se află aceleași proiecte ca în luna martie. Diferă în schimb o notă redactată de către secretarul județului.

Aici am câteva obiecțiuni. Face referiri că în ședința anterioară Consiliul Județean nu a motivat votul. Păi cum să motiveze votul? L-a motivat vreodată? În afara faptului că votul a fost exercitat secret, CJ prin votul exprimat nu a aplicat niciun fel de sancțiune, ca atare nu putea să motiveze (…)”, preciza Nicolae Chiriță.

În replică, secretarul județului, Adrian Ionescu, spunea că în acea notă „nu se vorbește despre motivarea votului, (…) ci de motivarea aplicării unei alte sancțiuni”.

„(…) Potrivit legii, nu este în competența plenului să nu dea niciun fel de sancțiune. Așa rezultă din interpretarea normelor legale. Deci la acest aspect s-a referit nota mea și legat de acest aspect s-au repus pe ordinea de zi aceste hotărâri. Am discutat aceste aspecte mai pe larg în cadrul comisiei juridice, de disciplină, drepturi și incompatibilități și în cadrul comisiei de muncă și asistență socială”, a spus secretarul.

După mai multe discuții, liberalii au solicitat câteva minute pentru a se consulta cu privire la luarea unei decizii, cu colegii de partid.

Victor Moraru
Victor Moraru

„Mi-aș fi dorit să nu avem un astfel de moment în Consiliul Județean, mi-aș fi dorit ca domnul Chiriță să îmi spună că nu e vinovat, nu am greșit, nu am făcut nimic, nu să încercăm acum să vedem dacă a făcut o hârtie sau nu a făcut-o. Noi avem aici de la Curtea de Conturi, de la Autoritatea Națională care verifică, de la comisia de disciplină… Putea să spună, domnule, aici nu am făcut ce trebuie sau am făcut. Cred că mai degrabă purtăm discuții în zona aceasta decât să încep să spun că mi s-a părut că o procedură nu este… Pentru asta cu siguranță dumneavoastră aveți posibilitatea să mergeți la instanță (…)”, spunea la un moment dat președintele Consiliului Județean, Victor Moraru.

În urma votului exprimat secret, rezultatul la primul proiect, în care sancțiunea disciplinară era „mustrarea scrisă”, a fost acela că din 29 de consilieri care au votat, 19 de voturi au fost valabil exprimate, iar 10 voturi nule. Din totalul voturilor valabil exprimate, 18 voturi au fost pentru sancționarea disciplinară și 1 împotrivă, aprobându-se sancționarea disciplinară.

La cel de-al doilea proiect, referitor la sancționarea disciplinară cu diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de trei luni, au votat 29 de consilieri, 19 de voturi au fost valabil exprimate, iar 10 nule. Din cele 19 de voturi valabil exprimate, 17 voturi au fost pentru și 2 împotriva sancționării, aprobându-se sancționarea disciplinară.

Mai multe în VIDEO:

Pe același subiect: Ialomița: Șeful Direcției Județene de Evidență a Persoanelor, propus pentru sancționare