Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale Ialomița

Ziarul Obiectiv Ialomita
  • OBIECTIV IALOMIȚA
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Ialomița: Municipiul Slobozia reușește să aibă o rată de incidență sub 3 la 1000 de locuitori

Publicat de Mihaela L.
26/11/2021 | Locale Ialomita
publicitatecliseru

Rata incidenței cumulative a cazurilor de COVID-19 la 1000 de locuitori în municipiul Slobozia, la data de 26 noiembrie, a ajuns la 2,35 la mia de locuitori, cu doar 120 de cazuri de infectare.

Din luna octombrie, când s-a înregistrat o rată de infectare de peste 14 la mia de locuitori, și până în prezent, municipiul Slobozia a reușit să se îndepărteze de acea situație critică, prin vaccinare și testare. Astfel, la ora actuală, municipiul Slobozia se află în topul municipiilor din județ cu cea mai mare rată de vaccinare, iar activitatea punctului de testare antigenică rapidă gratuită, deschis de către administrația locală, a fost prelungită până pe 23 decembrie.

publicitatepmp schengen

Chiar dacă ne aflăm pe un trend descendent, medicii încă mai au de luptat cu această boală, încercând să salveze pacienții infectați cu SARS-CoV 2 ajunși pe un pat de spital, dependenți de o gură de oxigen. Mulți dintre ei sunt nevaccinați, pentru că nu au crezut nici în acest virus, nici că vaccinul ar putea să nu îi aducă în această stare… Sunt oameni care, chiar pe patul de spital, în stare gravă, refuză tratamentul, ajungând, în final, în mormânt. Sunt, însă, și oameni, care s-au îmbolnăvit și regretă că nu s-au vaccinat la timp, susținând că, după ce au trecut prin toate chinurile posibile, „și-au învățat lecția”. Medicii atrag atenția că „valul 5” este inevitabil, iar vaccinarea rămâne singura armă cu care putem lupta în fața acestui virus.

La data de 25 noiembrie, în județul Ialomița erau internați în spitale cu forme ușoare 10 pacienți COVID 19, 45 cu forme medii, 10 cu forme severe și 8 în stare gravă – 4 neventilați și 4 ventilați.

În Spitalul județean din Slobozia se aflau internați 14 pacienți cu forme medii și 8 cu forme grave (4 ventilați și 4 neventilați).

În spitalul municipal Fetești se aflau internați 25 de pacienți, dintre care 5 cu forme ușoare, 18 cu medii și 2 cu forme severe.

La spitalul din Urziceni erau internați 12 pacienți infectați, dintre care 6 cu forme medii și 6 cu forme severe.

De asemenea, în spitalul orășenesc Țăndărei se aflau 14 persoane, dintre care 5 internate cu forme ușoare, 7 cu forme medii și 2 cu forme severe.

De la începutul pandemiei și până pe 26 noiembrie 2021, în județul Ialomița au decedat 858 de persoane infectate cu SARS-CoV2.

În județul Ialomița mai sunt două localități în scenariul roșu: Drăgoești (7,80) și Giurgeni (7,43) și 11 localități în scenariul galben, cu o rată de incidență de peste 3 la 1000 de locuitori, înregistrându-se pe județ o rată de 1,89.

Potrivit situației Direcției de Sănătate Publică Ialomița, până la data de 26 noiembrie în județ au fost efectuate în total 179.106 de vaccinări, dintre care 99.610 persoane cu minim o doză, 64.057 cu două doze de vaccin și 15.439 cu doza a treia.

La o populație mai mare sau egală cu 12 ani, de 247.425 de persoane, eligibile pentru vaccinare, în județ s-au vaccinat cu o doză 40,25%, cu două doze 25,89%, iar cu a treia doză 6,24%.

În ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost înregistrate 1.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 38 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În intervalul 25.11.2021 (10:00) – 26.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 160 de decese (73 bărbați și 87 femei), din care 45 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor,  Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Din totalul de 160 de pacienți decedați, 142 erau nevaccinați și 18 vaccinați. Cei 18 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Distribuie
punct de testarerata de incidentasloboziatest antigenvaccinare

Articole recente:

Saber Guardian 19 Foto 56

SABER GUARDIAN 23 ÎN GARNIZOANA SLOBOZIA

🟠 Obiectiv Ialomita | 02.06.2023 | Evenimente
➡️ Citeşte
Program-de-garda-farmacii-slobozia-iunie-2023

Program de gardă farmacii – Slobozia, luna Iunie 2023

🟠 Obiectiv Ialomita | 02.06.2023 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Ziua Copilului

Ziua copilului organizată la nivelul IPJ Ialomița

🟠 Obiectiv Ialomita | 01.06.2023 | Evenimente
➡️ Citeşte
Ziua Copilului 06

Ziua Copilului sărbătorită în Protopopiatul Slobozia

🟠 Obiectiv Ialomita | 01.06.2023 | Evenimente
➡️ Citeşte
Trofeul Tineretii Amara 2023

FESTIVALUL – CONCURS NAȚIONAL DE INTERPRETARE A MUZICII UȘOARE ROMÂNEȘTI „TROFEUL TINEREȚII” – AMARA, EDITIA 55. 19 – 20 AUGUST 2023

🟠 Obiectiv Ialomita | 01.06.2023 | Evenimente
➡️ Citeşte
► VIDEO
Deschidere Pasaj Drajna 11

Pasajul de la Drajna a fost deschis circulației rutiere

🟠 Obiectiv Ialomita | 31.05.2023 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte

🟠 Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Locuri de muncă Ialomița.
AJOFM Ialomița. Vezi detalii
Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna IUNIE 2023
Reclama Piese Camioane
Reclama Personalizari
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact

Detalii Trafic obiectiv.net

Facebook Instagram Twitter Youtube
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2021 | obiectiv.net