Ialomița: Municipiul Slobozia iese din scenariul roșu, prin vaccinare și testare
Rata incidenței cumulative a cazurilor de COVID-19 în municipiul Slobozia a scăzut sub 5 la 1000 de locuitori. Astfel, reședința de județ a intrat în scenariul galben, după ce într-un interval de aproximativ două luni rata incidenței a fost în creștere constantă, ajungând în luna octombrie chiar și peste 14 la mia de locuitori.
În data de 16 noiembrie, rata de incidență înregistrată la nivelul municipiului Slobozia se situa la 4,76 la mia de locuitori, cu 243 de cazuri.
Situația se îmbunătățește, însă este nevoie în continuare de responsabilitate în ceea ce privește respectarea măsurilor sanitare. Purtarea măștii de protecție, măsurile de igienă, testarea constantă și vaccinarea ar putea să ne readucă în scenariul verde, cu mai puține persoane infectate și, cel mai important, cu mai puține persoane internate în spitale în stare gravă.
Municipiul Slobozia a avut o perioadă în care numărul persoanelor decedate se triplase, în care gropile în cimitir se făceau în avans, cu excavatorul, în care autoritățile au fost nevoite să ia măsuri imediate pentru a încetini răspândirea galopantă a coronavirusului.
Astfel, municipalitatea a decis deschiderea unui punct de testare gratuită COVID-19, unde în aproximativ trei săptămâni în jur de 100 de locuitori au aflat că sunt infectați.
Inițial, acest punct de testare gratuită a locuitorilor a avut scopul de a scădea rata de infectare sub 6 la mia de locuitori. În condițiile în care această rată a scăzut sub 5, l-am întrebat pe primarul municipiului Slobozia, Dragoș Soare, dacă activitatea punctului de testare va fi oprită sau va continua.
„Mâine, Consiliul Local va fi convocat în ședință de îndată pentru a lua o decizie în acest sens. Vom stabili dacă vom continua activitatea până la finalizarea testelor, cu reducerea programului de lucru în weekend. Noi credem că este bine să continuăm testarea, pentru că deși situația se îmbunătățește nu ne dorim ca în decembrie, când vrem să avem un târg de Crăciun și alte activități specifice sezonului să avem restricții mai dure”, ne-a declarat Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia.
De asemenea, în cadrul unei campanii Pro Vaccinare, locuitorii din Slobozia au fost informați cu privire la beneficiile vaccinului, anume acelea că prin vaccinare se reduce riscul de infectare, se reduce riscul de transmitere a virusului, se reduce considerabil riscul de spitalizare, dar mai ales de deces. Cadrele medicale au răspuns tuturor întrebărilor, începând de la cum să treci peste frica de a face un vaccin și până la de ce să mă vaccinez dacă până acum nu m-am infectat? Astfel, municipiul Slobozia se află pe primul loc la nivel județean în ceea ce privește procentul de vaccinare. Totuși, nu este suficient pentru a ne asigura că „valul 5” nu ne va lovi la fel ca și celelalte.
Deși vaccinarea a ajutat omenirea să treacă peste pandemii din cele mai vechi timpuri, în România există în continuare reticență, cu toate că s-a dovedit practic ca vaccinarea a diminuat enorm numărul persoanelor internate din cauza COVID-19 în tările dezvoltate.
La nivel național încă sunt foarte mulți oameni care mor după ce s-au infectat cu SARS-CoV2. În data de 16 noiembrie, au fost raportate 397 de persoane care au pierdut lupta cu acest virus. Dintre acestea, patru erau cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani, nevaccinate. De la începutul pandemiei, 53.661 de persoane diagnosticate cu SARS-CoV 2 au decedat. De la începutul lunii noiembrie și până pe 14 noiembrie, un român a murit la fiecare 3 minute și 53 de secunde, tot din cauza COVID-19. Foarte mulți nevaccinați…