livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Ialomița: Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a asigurat mediul de afaceri de tot sprijinul

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, s-a aflat marți, 15 septembrie, în județul Ialomița. Dacă în prima parte a programului oficialul a trecut pe la instituțiile din subordinea Ministerului Muncii pentru a verifica anumite aspecte profesionale, după-amiază a avut o întâlnire la Slobozia cu antreprenorii, „cu oamenii cărora Ministerul Muncii și Protecției Sociale le-a acordat 20 milioane lei în vederea sprijinirii lor în perioada de pandemie pentru plata șomajului tehnic.

Pnl Ialomita

Însoțită de Luminița Barcari, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean, de Dragoș Soare, candidatul PNL la Primăria Slobozia, de președintele liberalilor ialomițeni, deputatul Gheorghe Tinel, Violeta Alexandru a susținut și o conferință de presă, în cadrul căreia și-a arătat sprijinul pentru cei doi candidați, prezentând totodată o parte dintre măsurile pe care Ministerul Muncii și Protecției Sociale le-a luat pentru ca antreprenorii să nu-și piardă angajații, dar și ce solicitări au avut oamenii de afaceri cu care a discutat și ce soluții există pentru rezolvarea unor probleme.

Violeta Alexandru
Violeta Alexandru

„Am venit să-i susțin pentru că facem o echipă, suntem genul de oameni extrem de interesați să venim cu soluții și cu sprijin concret pentru locuitorii municipiului Slobozia și pentru locuitorii din județ. De aceea, discuțiile pe care le-am avut cu mediul de afaceri, cu reprezentanți ai autorităților locale, le-am purtat împreună, pentru că soluțiile pe care le vedem în continuare sunt soluții de echipă, cu sprijin din plan central și, bineînțeles, cu implicarea colegilor mei în care am toată încrederea. Am discutat despre aceste măsuri, despre impactul pe care l-au avut. Am fost mulțumită să constat că oamenii au apreciat mobilizarea Guvernului pentru a le veni direct în sprijin. Mulți dintre ei au fost în situații limită și aproape că nu mai credeau că administrația centrală, în cazul de față, se poate mobiliza să le acorde fondurile necesare astfel încât să nu-și piardă angajații. Am făcut acest lucru rămânând în continuare lângă dânșii prin noile măsuri, prin noul pachet de măsuri pe care Guvernul îl susține. Este vorba pe de-o parte despre plata unui cuantum de 41,5% din costul salarial pentru cei care au fost în șomaj tehnic și revin în activitate, dar și alte măsuri privind flexibilizarea programului de lucru, adică reducerea acolo unde comenzile nu sunt la nivelul la care antreprenorii, angajatorii, îl aveau înainte de pandemie, fără ca angajații să fie afectați major în ceea ce privește venitul pe care îl primesc, prin măsura de sprijinire a programului flexibil de lucru (programul Kurzarbeit) și care constă în posibilitatea ca angajatorul să reducă, în acord cu angajatul, programul de lucru până la 50% și va primi o sumă de bani (…). Bineînțeles că sunt și niște condiții pe care trebuie să le îndeplinească un astfel de angajator, firma să fie afectată la nivelul a 10% din salariați și să-i fi scăzut cifra de afaceri cu 10%”, a transmis Violeta Alexandru, care a adăugat că se are în vedere o soluție ca aceștia să beneficieze de fonduri guvernamentale pentru a putea traversa și această perioadă până își revin complet.

Ministrul a mai vorbit și despre măsurile luate pentru muncitorii sezonieri, angajați pe perioadă determinată, respectiv acoperirea a 41,5% din câștigul salarial pe o perioadă de trei luni, fără condiția ca aceste luni să fie consecutive, dar și măsurile pentru zilieri, respectiv acordarea a 35% din costul salarial.

În cadrul discuțiilor, cei care lucrează în domeniul agriculturii au solicitat analizarea posibilității de a primi un fel de șomaj tehnic pe perioada lunilor de iarnă, s-a mai discutat despre impulsionarea AJOFM de a identifica persoane în căutarea unui loc de muncă, în afara celor pe care îi au în baza de date, greu încadrabili din diferite motive, dar și despre multe alte propuneri de îmbunătățire a situației economice.

De asemenea, Violeta Alexandru a apreciat interesul celor doi colegi liberali, Luminița Barcari și Dragoș Soare, de a găsi soluții la multele probleme pe care oamenii le reclamă, și s-a arătat convinsă că vor face treabă și vor avea rezultatele așteptate de cetățeni.

„Sunt aici pentru că eu cred în colegii mei, suntem același tip de persoane, axate pe rezultate și eficiență. Faptul că Guvernul a reușit să producă rezultate în această perioadă grea – iar mai grea ca aceasta nu cred că a gestionat vreun guvern, vreun partid până acum -, faptul că am reușit să ne adaptăm situației și să găsim soluții imediate și să direcționăm sprijinul în mod eficient către oameni, mobilizând administrația și făcând-o să muncească, mă face să cred că acest exemplu de la nivel național va fi cu siguranță replicat în administrația județeană, în administrația de la nivelul municipiului și rezultatele se vor vedea chiar spre finalul anului și anul viitor. Am convingerea că așa cum noi am știut să ascultăm problemele oamenilor și să empatizăm, să fim receptivi la ceea ce au nevoie, așa și colegii mei vor face, pentru că doamna președintă Luminița Barcari este genul de om care știe să lucreze cu oamenii și care în toată viața profesională și-a croit deciziile în funcție de aceste reacții pe care le are de la cei cu care a lucrat, iar domnul viitor primar Dragoș Soare, foarte activ în discuțiile pe care le-am avut, pentru că are o experiență antreprenorială, care este relevantă pentru a ști, venind din economia reală, ce așteptări au acești oameni, indiferent de domeniul de activitate, de la administrație. Deci este important ca ea să fie transparentă, să fie genul de partener cu care să poți genera inclusiv proiecte de atragere a resurselor europene, de atragere a investițiilor în zonă, având un background axat pe management performant, sunt convinsă că va aduce aceeași cultură în administrația municipiului și va face treabă”, a adăugat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale a mai declarat faptul că există preocupări în sensul creșterii pensiilor românilor, că la ora actuală rata șomajului este de 2,27%, iar angajații sunt cu 2.000 mai mulți față de începutul anului.

„Să știți că procentul pe care l-am decis, în baza încasărilor de anul acesta, este un procent fundamentat pe date, iar decizia a fost luată cu toată obiectivitatea. Dorința noastră este să crească pensiile românilor, suntem conștienți de nevoile pe care le au, de necesitatea de a alinia puterea lor de a-și acoperi aceste nevoi cu prețurile, cu costurile pe care le au în viața zilnică și dorința noastră este să facem tot ce este omenește posibil să crească și anii viitori în funcție de cum va arăta și situația bugetară la finele acestui an. În mod evident, ne vom implica într-o dezbatere pe aceasată chestiune. Țin foarte mult să subliniez modul obiectiv și în același timp responsabil în care am luat această decizie de creștere a pensiior și are legătură cu ceea ce a putut bugetul să susțină în acest moment. (…) Suntem singura țară europeană care a mărit pensiile și alocațiile în perioada aceasta. La ora actuală, la nivel național, sunt 4,9 milioane de pensionari și peste 5,2 milioane de oameni activi, iar aici cifra este în creștere. Am avut chiar surpriza să constat sunt cu 2.000 de angajați activi mai mulți față de perioada de la începutul anului. Am avut desigur și această situație generată de suspendarea temporară a contractelor de muncă, dar a fost o situație temporară, și vreau să închid orice speculație pe subiectul legat de milionul de șomeri despre care vorbește PSD. Această situație nu există. Eu cred că este cazul să fim raționali. Este vorba despre vârful perioadei de criză, când într-adevăr, un milion de persoane au avut contractele de muncă suspendate temporar. Asta nu înseamnă că nu s-a ridicat măsura suspendării temporare și nu au revenit în activitate. Sunt cu 2.000 de angajați mai mulți față de începutul acestui an și urmărim cu interes sfârșitul acestui an pentru a putea răspunde prompt ori de câte ori este nevoie în economie de sprijin în acest sens și, bineînțeles, urmărim situația noilor înregistrări la AJOFM-uri și la ANOFM a șomerilor. Aveam înainte de criză puțin peste 200.000 , acum sunt undeva la 289.000, deci ne apropiem de 300.000. Asta înseamnă 2,27% rata șomajului”, a mai precizat ministrul Muncii.

Luminița Barcari: Este nevoie de învățământ profesional dual în Ialomița

Candidatul PNL la președinția Consiliului Județean, Luminița Barcari, a apreciat măsurile luate la timp de Guvern pentru ca mediul de afaceri să nu fie în colaps și, implicit, economia, despre întâlnirea cu mediul de afaceri, discutând totodată și despre învățământul dual și solicitarea agenților economici de menținere a elevilor câțiva ani în unitatea privată în care au fost școlarizați în acest sistem.

Luminita Barcari
Luminița Barcari

„Discuțiile au fost foarte interesante. Din punctul meu de vedere, ca om care lucrează în educație, am ridicat problema legăturii mai strânse între instituțiile de învățământ și mai concret învățământul profesional și tehnic și agenții economici. Nu avem nicio clasă de învățământ dual în județ. (…)  Domnul deputat Tinel Gheorghe, în Parlamentul României, va încerca să vadă cum va putea compatibiliza acest lucru, astfel încât noi să avem și învățământ profesional dual în Ialomița. Pentru mulți copii din medii defavorizate ar fi o mare șansă, i-am atrage către școală, s-ar reduce numărul de copii neșcolarizați și, mai mult, ei sunt și plătiți pentru munca depusă la agentul economic. Deci acesta a fost un subiect foarte interesant din punctul meu de vedere, ca specialist în educație”, a precizat candidatul PNL la reședinția Consiliului Județean.

Barcari a reiterat nevoia de investiții în județul Ialomița, de la infrastructura rutieră, gaze, apă-canal, pentru ca investitorii să poată fi atrași aici și a crea, la rândul lor, locuri de muncă.

„Toate aceste lucruri le vom face prin proiecte cu bani europeni. Bugetul județului este prea mic pentru a investi în tot ce avem nevoie în perioada următoare, dar susținerea din partea Guvernului este totală și vă mulțumesc pentru acest lucru”, a mai spus Luminița Barcari.

Dragoș Soare: Trebuie să stimulăm crearea de noi locuri de muncă

Dragoș Soare, candidatul PNL la Primăria municipiului Slobozia, a expus ministrului, ca de altfel și în timpul discuțiilor cu mediul de afaceri, problemele agenților economici, în balanță cu măsurile care au dat încredere în această zonă că economia încă funcționează, dar și cu nevoia de responsabilitate, de implicare, a autorităților locale alături de mediul privat, pentru ca numărul locurilor de muncă să crească, salariile angajaților să fie mai bune, iar beneficiile la bugetul de stat să fie pe măsură.

Dragos Soare
Dragoș Soare

„A fost o discuție aplicată, cu expunerea unor probleme reale pe care le avem noi în Ialomița și în Slobozia, în acest domeniu al muncii și al provocărilor cu care noi ne confruntăm.

 

Urmează o perioadă din punctul meu de vedere destul de complicată, vom avea bugete mai mici, va trebui să găsim soluții optime, să păstrăm locurile de muncă, bine plătite, chiar să stimulăm crearea de noi locuri de muncă, pentru că de aici ne luăm seva, din muncă, nu din nemuncă”, a încheiat Dragoș Soare.

Comandat de Partidul Național Liberal | Executat de SC LEMASOFT SRL | Cod Unic de Identificare AEP 21200012