Ialomița: Medicii de familie au pichetat sediul Casei de Asigurări

Mai mulți medici de familie din județul Ialomița au pichetat joi, 2 noiembrie, sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, în încercarea de a atrage atenția asupra problemelor întâmpinate în această zonă a asistenței medicale primare.

Potrivit acestora, asistența medicală primară, care ar trebui să fie baza sistemului medical și unde se asigură peste 80% din serviciile medicale către pacienți, a ajuns să fie subfinanțată și transformată, din cauza birocrației, într-un serviciu de secretariat.

În plus, problemele din sistemul informatic, dar și îngrădirile legislative, îi transformă pe de o parte în medici care refuză pacienții, iar pe de altă parte în polițiști, fiind puși să verifice calitatea de asigurat a pacientului. Au existat situații în care informațiile din sistem nu au corespuns realității, au existat situații în care medicii de familie au fost puși să plătească rețetele eliberate unor pacienți care în sistem apăreau asigurați, dar de fapt nu erau, sau făceau parte din altă categorie de asigurați.

Aceste deficiențe, nerezolvate pe cale diplomatică, după zeci de încercări, de memorii transmise, i-au scos în stradă.

Medicii de familie s-au afișat în fața sediului CJAS cu câteva pancarte, mesajele făcând referire în special la problemele întâmpinate în sistem, mai ales cu cardurile de sănătate, apoi au depus un memoriu, în speranța că vor fi luați în seamă.

În fapt, este o sinteză a ceea ce suntem noi, asistența medicală primară, ce probleme avem și ce dorim pentru a putea oferi un act medical de calitate, pentru a avea timp de pacientul nostru, astfel încât el să plece de la noi cu  o rezolvare sau cu o cale spre a rezolva problema lui, nu să fim îngradiți de birocrație, iar în două minute să acordăm atenție pacientului și restul întocmirii actelor sau să-l refuzăm pentru că nu merge sistemul. Dacă după ziua de astăzi nimeni de la nivel central nu va solicita o întrevedere cu noi, în data de 15 noiembrie, în București, se va organiza un miting de protest în fața Guvernului, la care vor participa mai multe asociații cu care ne-am coalizat în 28 noiembrie (…), pentru a trage încă o dată un semnal de alarmă că nu este în regulă ce se întâmplă cu noi, că suntem discriminați la nivel de sistem medical”, afirma Andreea Radu, medic de familie.

De asemenea, președintele Asociației Județene a Medicilor de Familie, Mihai Lungu, a subliniat că birocrația excesivă și subfinanțarea sistemului la nivel de medicină primară, dar mai ales indiferența față de aceste probleme, i-au determinat să protesteze, după mulți ani în care s-au făcut demersuri pe alte căi, demersuri care nu au avut vreo rezolvare.

Dacă doleanțele noastre nu vor fi ascultate, ne vom întâlni pe 15 noiembrie la București, cu medici  din toată țara. Sper ca după momentul ăsta cei care ne decid soarta să analizeze lucrurile și să vină cu propuneri concrete. Dar mai ales să ne asculte. Anul acesta  nici măcar nu ne-au ascultat. Ne-au chemat cumva la consultări pe noul Contract Cadru, contract care, fie vorba între noi, se copiază de la un an la altul, nu se aduce niciun beneficiu real, poate doar al lor. Ne-au chemat, chipurile, doar ca să nu spunem că nu am fost chemați. Le-am spus ce trebuie făcut pentru a îmbunătăți contractul, pentru că este un contract  între două părți și trebuie negociat de ambele părți, dar nu s-a ținut cont de nicio doaleanță a noastră. Astfel că lucrurile astea de doi lei, făcute doar de fațadă, nu folosesc nimănui. Am cerut de exemplu să avem dreptul la odihnă. Noi, medicii de familie, ca să avem concediu, trebuie să găsim înlocuitor. În 11 ani am avut două concedii medicale…unul când m-am însurat, și nu mai mari de două săptămâni. Așa încât există un cadru legal, prin care toți oamenii care muncesc au dreptul la odihnă. Noi nu întrunim lucrul ăla. În altă ordine de idei, dacă vă uitați pe un contract cadru, obligațiile, dar și sancțiunile, sunt trecute în ordine alfabetică, de la A la Z, apoi cu A1, A2… Iar la drepturile noastre, sunt de la A la E sau F. În al treilea rând și poate cel mai important, este dreptul la negociere. Nu avem dreptul de a negocia un contract, ceea ce mi se pare extraordinar de trist. Contractele sunt impuse, ne vin inclusiv cu banii gata scriși, așa că ori semnăm, ori plecăm din țară. Și se pare că și de-aia pleacă lumea din țară. Nu neapărat de bani, ci de condițiile astea heirupiste impuse de-a lungul timpului de altfel. (…) Nu cred că sunt interese obscure, ci doar ignoranța celor care ne conduc, așa încât ei se gândesc, cred, la faptul că nu avem alternativă, decât să semnăm contractul pe care ni-l impun, nu pe care îl negociem.(…) Lucrez în mediul rural de 11 ani. Este greu, așa cum a fost întotdeauna. Nu s-a schimbat nimic. (…) Dacă s-ar aplica în mod real  toate lucrurile cu care ISU lucrează, nu știu dacă vreun cabinet din mediul rural ar întruni toate condițiile să fie deschis. Dacă nu investim în educație și sănătate, vom avea și proști și bolnavi. Dacă vom investi, vom avea oameni educați și sănătoși. Simplu”, a afirmat Mihai Lungu.