Ialomița: Material lemnos în valoare de 170.000 lei, confiscat

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au desfășurat activități pe raza de competenţă pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură.

Ieri, 10 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au acționat pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură.

Astfel, din verificările efectuate la o exploatare forestieră a unei societăți comerciale cu acest profil de activitate, polițiștii au constatat că unitatea economică ar deține cantitatea de 842,22 m3 de lemn de plop, fără documente care să ateste îndeplinirea condițiilor cu privire la legalitatea provenienței acestora.

Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 6.000 de lei, în conformitate cu Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, fiind ridicată în vederea confiscării întreaga cantitate de material lemnos, în valoare de aproximativ 170.000 lei, care a fost dată în custodia Ocolului Silvic Fetești.

La activitățile derulate, alături de polițiști, au participat reprezentanți ai Gărzii Forestiere, dar și cei ai Ocolului Silvic.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.

Comunicat de presă: IPJ Ialomița – INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA. FOTO arhivă