Ialomița: Luminița Barcari revine în funcția de inspector școlar general. Ordinul emis de Ministerul Educației, suspendat!

Curtea de Apel București a dispus astăzi, 11 octombrie, suspendarea executării, până la pronunțarea pe fond, a Ordinului emis de Ministerul Educației Naționale, emis pe 18 august, prin care Luminița Barcari, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, era demis din funcție. Decizia este executorie.

Reprezentanții MEN pot face recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Până la pronunțarea pe fond, Luminița Barcari se poate întoarce în funcția de inspector școlar general.

În locul acesteia, fusese numită Manuela Zainea, consilier local al municipiului Slobozia.

”Aşa cum am anunţat şi am anticipat în cadrul conferinţei de presă, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat astăzi ordinul de ministru ce o revoca din funcţie pe doamna inspector şcolar general Luminiţa Barcari. Cred că şi la judecata de fond doamna Barcari va câştiga şi va fi repusă în funcţie. Decizia de astăzi este executorie, asta însemnând că imediat ce soluția va fi redactată, doamna Barcari se va putea întoarce pe funcţia bine meritată. Am sprijinit-o şi o sprijin în continuare pe doamna Luminiţa Barcari în toate demersurile dumneaei. Partidul Naţional Liberal are grijă de oamenii lui şi nu îi abandonează la greu”, a transmis preşedinte PNL Ialomiţa, deputat Gheorghe Tinel, prin intermediul unui comunicat de presă.