livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Ialomița: La închiderea urnelor, prezența la vot în județ a fost de 50,44%.  La Drăgoești a fost de 100,40%

La scrutinul privind alegerea autorităților administrației publice locale, respectiv primarii, preşedintele Consiliului Județean, consilierii locali și județeni, din cei 228.655 de alegători înscriși pe listele permanente și complementare s-au prezentat 110.619 alegători, la care s-au adăugat 2.560 de votanți pe listele suplimentare. În total, în județul Ialomița au votat 115.342 de persoane, reprezentând 50,44%

Dintre aceștia, 72.690 alegători sunt din mediul rural și 42.652 în mediul urban.

Până la ora 21.00, votaseră 9.748 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 – 24 de ani, 14.794 cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, 19.778 de persoane cu vârsta cuprinsă între 35 și 44 de ani, 45.225 cu vârsta între 45 și 64 de ani și 25.796 persoane cu vârsta peste 65 de ani.

Totodată,  2.163 persoane au votat prin intermediul urnei mobile.

Municipiul SLOBOZIA – Prezența la vot a fost de 37,65%, total votanți 16.187 (15.828 pe liste permanente, 329 pe liste suplimentare, 30 cu urna mobilă)

Municipiul FETEȘTI – Prezența la vot a fost de 35,53%, total votanți 9.871 (9.638 pe liste permanente, 214 pe liste suplimentare, 19 urna mobilă)

Municipiul URZICENI – Prezența la vot a fost de 36,49%, total votanți 5.057 (4.957 pe liste permanente, 95 pe liste suplimentare, 5 cu urna mobilă)

Orașul AMARA – Prezența la vot a fost de 47,67%, total votanți 3.120 (3.069 pe liste permanente, 43 pe liste suplimentare, 8 cu urna mobilă)

Orașul CĂZĂNEȘTI – Prezența la vot a fost de 52,66%, total votanți 1.501 (1420 pe liste permanente, 52 pe liste suplimentare, 29 cu urna mobilă)

Orașul FIERBINȚI-TÂRG – Prezența la urne a fost de 76,18%, total votanți 2.854 (din care 97 pe liste suplimentare, 64 cu urna mobilă)

Orașul ȚĂNDĂREI – Prezența la urne a fost de 35,30%, total votanți 4.062 (3.980 pe liste permanente, 75 pe suplimentare, 7 cu urna mobilă)

Comuna ADÂNCATA – Prezența la vot a fost de 69,48%, total votanți 1.362 (1286 pe listele permanente, 42 pe liste suplimentare, 34 cu urna mobilă).

Comuna ALBEȘTI – Prezența la vot a fost de 73,42%, total votanți 699 (636 pe listele permanente, 16 pe listele suplimentare, 47 cu urna mobilă)

Comuna ALEXENI – Prezența la vot a fost de 70,85%, total votanți – 1.335 (1.209 pe listele permanente, 33 pe listele suplimentare, 93 cu urna mobilă)

Comuna ANDRĂȘEȘTI – Prezența la vot a fost de 59,69%, total votanți – 1.031 (994 liste permanente, 24 pe liste suplimentare, 13 cu urna mobilă)

Comuna ARMĂȘEȘTI – Prezența la vot a fost de 51,45%, total votanți 900 (888 liste permanente, 12 pe liste suplimentare)

Comuna AXINTELE – Prezența la vot a fost de 49,80%, total votanți 891 (873 pe liste permanente, 18 pe liste suplimentare)

Comuna BALACIU – Prezența la vot a fost de 58,97%, total votanți 723 (647 pe liste permanente, 24 pe liste suplimentare, 52 cu urna mobilă)

Comuna BĂRBULEȘTI – Prezența la urne a fost de 40,82%, total votanți 1.662 (660 pe listele permanente, 2 pe liste suplimentare)

Comuna BĂRCĂNEȘTI – Prezența la vot a fost de 56,33%, total votanți 1.495 (1.464 pe liste permanente, 31 pe liste suplimentare)

Comuna BORĂNEȘTI – Prezența la vot a fost de 77,62%, total votanți 1.457 (1415 pe listele permanente, 20 pe liste suplimentare, 22 cu urna mobilă)

Comuna BORDUȘANI – Prezența la vot a fost de 46,30%, total votanți 1.827, din care unul pe lista suplimentară.

Comuna BUCU – Prezența la vot a fost de 44,76%, total votanți 927 (892 pe liste permanente, 4 pe liste suplimentare, 31 cu urna mobilă)

Comuna BUEȘTI – Prezența la urne a fost de 64,75%, total votanți 542 (522 pe liste permanente, 2 pe liste suplimentare, 18 cu urna mobilă)

Comuna CIOCÂRLIA – Prezența la vot a fost de 66,35%, total votanți 424 (402 pe liste permanente, 10 pe liste suplimentare, 12 cu urna mobilă)

Comuna CIOCHINA – Prezența la vot a fost de 68,74%, total votanți 1.700 (1623 pe liste permanente, 49 pe liste suplimentare, 28 cu urna mobilă)

Comuna CIULNIȚA – Prezența la vot a fost de 55,82%, total votanți 1.087 (1.062 pe liste permanente, 24 pe liste suplimentare, 1 urna mobilă)

Comuna COCORA – Prezența la vot a fost de 70,22%, total votanți – 1.158 (1.111 pe liste permanente, 13 pe liste suplimentare, 34 cu urna mobilă)

Comuna COLELIA – Prezența la vot a fost de 65,68%, total votanți 601 (524 pe liste permanente, 11 pe liste suplimentare, 66 cu urna mobilă)

Comuna COSÂMBEȘTI – Prezența la vot a fost de 63,55%, total votanți 980 (913 pe liste permanente, 10 pe liste suplimentare, 57 cu urna mobilă)

Comuna COȘERENI – Prezența la vot a fost de 60,48%, total votanți 2.83 (2.128 pe liste permanente, 29 pe liste suplimentare, 26 cu urna mobilă)

Comuna DRĂGOEȘTI – Prezența la vot a fost de 100, 40%, total votanți 747(562 pe liste permanente, 148 pe liste suplimentare, 37 cu urna mobilă)

Comuna DRIDU – Prezența la vot a fost de 61,35%, total votanți 1.632 (1.67 pe liste permanente, 48 pe liste suplimentare, 17 cu urna mobilă)

Comuna FACĂENI – Prezența la vot a fost de 53,36%, total votanți 2.315, 2.288 pe liste permanente, 27 pe liste suplimentare)

Comuna GÂRBOVI – Prezența la vot a fost de 48,41%, total votanți 1.484 (1.463 pe liste permanente, 15 pe liste suplimentare, 6 cu urna mobilă)

Comuna GHEORGHE DOJA – Prezența la vot a fost de 66,37%, total votanți 1.441 (1.316 pe liste permanente, 17 pe liste suplimentare, 108 cu urna mobilă)

Comuna GHEORGHE LAZĂR – Prezența la vot a fost de 67,22%, total votanți 1.249 (1.206 pe liste permanente, 4 pe liste suplimentare, 39 cu urna mobilă)

Comuna GIURGENI – Prezența la vot a fost de 66,19%, total votanți 756 (703 pe liste permanente, 5 pe liste suplimentare, 48 cu urna mobilă)

Comuna GRINDU – Prezența la vot a fost de 59,00%, total votanți 934 (922 pe liste permanente, 7 pe suplimentare, 5 cu urna mobilă)

Comuna GRIVIȚA – Prezența la vot a fost de 56,98%, total votanți 1.526 (1.409 pe liste permanente, 14 pe liste suplimentare, 103 cu urna mobilă)

Comuna GURA IALOMIȚEI – Prezența la vot a fost de 63,66%, total votanți 1.309 (1.296 pe liste permanente, 12 pe suplimentare 1 cu urna mobilă)

Comuna ION ROATĂ – Prezența la vot a fost de 68,16%, total votanți 1.931 (1.805 pe liste permanente, 89 pe liste suplimentare, 37 cu urna mobilă)

Comuna JILAVELE – Prezența la vot a fost de 51,17%, total votanți 1.418 (1340 pe liste permannete 16 pe liste suplimentare, 62 cu urna mobilă)

Comuna MAIA – Prezența la vot a fost de 83,85%, total votanți 1.122 (1.022 pe liste permanente, 76 pe liste suplimentare, 24 cu urna mobilă)

Comuna MANASIA – Prezența la vot a fost de 52,08%, total votanți 1.960 (1.915 pe liste permanente, 45 pe liste suplimentare)

Comuna MĂRCULEȘTI – Prezența la vot a fost de 66,21%, total votanți 880 (861 pe liste permanente, 19 cu urna mobilă)

Comuna MIHAIL KOGĂLNICEANU – Prezența la vot a fost de 62,60%, total votanți 1.671 (1.599 pe liste permanente, 39 pe liste suplimentare, 33 cu urna mobilă)

Comuna MILOȘEȘTI – Prezența la vot a fost de 66,28%, total votanți 1.345 (1.195 pe liste permanente, 14 pe suplimentare,  136 cu urna mobilă)

Comuna MOLDOVENI – Prezența la vot a fost de 61,73%, total votanți 542 (482 pe liste permanente 17 pe suplimentare, 43 cu urna mobilă)

Comuna MOVILA – Prezența la vot a fost de 53,17%, total votanți 830 (784 pe liste permanente, 6 pe suplimentare, 40 cu urna mobilă)

Comuna MOVILIȚA – Prezența la vot a fost de 60,97%, total votanți 1.189 (.165 pe liste permanente, 24 pe liste suplimentare)

Comuna MUNTENI-BUZĂU – Prezența la vot a fost de 56,83%, total votanți 1.564 (1.463 pe liste permanente, 9 pe liste suplimentare, 92 cu urna mobilă)

Comuna OGRADA  – Prezența la vot a fost de 59,95%, total votanți 1.409 (1.343 pe listele permanente, 3 pe liste suplimentare, 63 cu urna mobilă)

Comuna PERIEȚI – Prezența la vot a fost de 5881%, total votanți 1.781 (1.691 pe liste permanente, 65 pe suplimentare, 25 cu urna mobilă)

Comuna PLATONEȘTI – Prezența la vot a fost de 63,14%, total votanți 963 (din care 23 pe liste suplimentare, 16 cu urna mobilă)

Comuna RĂDULEȘTI – Prezența la vot a fost de 75,13%, total votanți 677 (559 pe liste permanente, 118 pe liste suplimentare)

Comuna REVIGA – Prezența la vot a fost de 60%, total votanți 1.292 (din care 10 pe liste suplimentare, 20 cu urna mobilă)

Comuna ROȘIORI – Prezența la vot a fost de 73,45%, total votanți 1.140 (din care 16 pe liste suplimentare, 90 cu urna mobilă)

Comuna SĂLCIOARA – Prezența la vot a fost de 80,83%, total votanți 1.426 (1.260 pe liste permanente, 61 pe liste suplimentare, 105 cu urna mobilă)

Comuna SĂRĂTENI- Prezența la vot a fost de 76,84%, total votanți 730 (666 pe liste permanente, 53 pe suplimentare, 11 cu urna mobilă)

Comuna SĂVENI – Prezența la vot a fost de 49,28%, total votanți 1.378 (din care 17 pe liste suplimentare, 3 cu urna mobilă)

Comuna SCÂNTEIA – Prezența la vot a fost de 50,14%, total votanți 1.530 (din care 12 pe liste suplimentare, 25 cu urna mobilă)

Comuna SFÂNTU GHEORGHE – Prezența la vot a fost de 60,14%, total votanți 904 (din care 5 pe liste suplimentare, 10 cu urna mobilă)

Comuna SINEȘTI – Prezența la vot a fost de 77,79%, total votanți 1647 (165 pe liste suplimentare, 1 cu urna mobilă)

Comuna STELNICA – Prezența la vot a fost de 60,78%, total votanți 899 (din care 1 pe liste suplimentare, 37 cu urna mobilă)

Comuna SUDIȚI – Prezența la vot a fost de 72,64%, total votanți 1.211 (1.130 pe liste permanente, 9 pe suplimentare, 72 cu urna mobilă)

Comuna TRAIAN – Prezența la vot a fost de 68,66%, total votanți 1.70 (din care 18 pe suplimentare și 42 cu urna mobilă)

Comuna VALEA CIORII – Prezența la vot a fost de73,30%, total votanți 1.060 (din care 16 pe liste suplimentare, 62 cu urna mobilă)

Comuna VALEA MACRISULUI – Prezența la vot a fost de 7168%, total votanți 957 (din care 49 pe liste suplimentare, 35 cu urna mobilă)

Comuna VLĂDENI – Prezența la vot a fost de 69,39%, total votanți 1.152 (1.145 pe liste permanente, 7 pe liste suplimentare).

Județul Ialomița a avut 11 candidați la președinția Consiliului Județean, iar la funcția de primar 10 candidați la Slobozia, 9 la Fetești, 8 la Urziceni, 7 la Țăndărei, 6 la Amara, 6 la Căzănești și 6 la Fierbinți.