Ialomița: Împrumut pentru cofinanțarea unui proiect major privitor la extinderea colectării separate a deșeurilor municipale
Consilierii județeni au aprobat miercuri, 29 ianuarie, în cadrul ședinței de consiliu, contractarea unui împrumut în valoare de 25 de milioane de lei în vederea realizării etapei a doua a unui proiect referitor la gestionarea eficientă a deșeurilor. Practic, din respectivul împrumut se vor asigura cheltuielile neeligibile și contribuția proprie necesară derulării în condiții optime a obiectivului de investiții.
Proiectul vizează extinderea colectării separate a deșeurilor municipale, propus a se realiza la nivelul județului Ialomița, și are ca obiectiv general realizarea de investiții pentru extinderea sistemului de colectare separată a deșeurilor în vederea atingerii unui nivel ridicat de reciclare, atât cantitativ, dar mai ales calitativ, a creșterii standardului de viață al populației la nivel județean și a îmbunătățirii calității mediului, prin conformarea cu prevederile acquis-ului european și ale angajamentelor asumate prin sectorul de mediu, în vederea accelerării tranziției spre economia circulară.
Așadar, pentru a realiza în bune condiții etapa a II-a a acestui proiect, Consiliul Județean lalomița a propus aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 25.000.000 lei, din Trezoreria Statului.
Potrivit Hotărârii Consiliului Județean lalomița nr. 69/25.04.2024 privind aprobarea realizării proiectului și a cofinanțării cheltuielilor, Consiliul Județean lalomița și-a asumat realizarea acestui proiect de anvergură, prin care va achiziționa mașini, utilaje necesare colectării separate a deșeurilor de pe raza județului lalomița, inclusiv a unui număr de circa 185.000 de pubele care vor fi utilizate de cetățenii ialomițeni. Acest proiect va fi finanțat prin Programul de Dezvoltare Durabilă, Administrația Fondului de Mediu și cofinanțat prin bugetul public al județului lalomița. Întrucât cota de cofinanțare nu poate fi asigurată în totalitate din sursele proprii, este necesară contractarea unui împrumut prin Trezoreria Statului cu această destinație. Finanțarea se solicită Ministerului Finanțelor pe o perioadă de maximum 5 ani.
Proiectul își propune continuarea dezvoltării infrastructurii de colectare a deșeurilor la nivel județean din fondurile europene destinate perioadei de programare 2021-2027.
Proiectul a fost aprobat, cu majoritate de voturi „pentru”, existând și șapte abțineri.