Ialomița: Hoț de autoturisme, prins la Fetești
Poliţiştii ialomiţeni au reţinut un tânăr pentru furtul unui autoturism. Cel în cauză se afla la volanul autovehiculului deşi nu poseda permis de conducere.
O patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Feteşti a oprit pentru control în trafic, ieri, 11 ianuarie, un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 22 de ani, din judeţul Iaşi.
Din verificările efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conduce figurează pe numele unei persoane din judeţul Constanţa.
Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii au continuat cercetările, stabilind faptul că tânărul ar fi sustras autoturismul în cursul nopţii de 10/11 ianuarie a.c., de pe raza judeţului Constanţa.
Autovehiculul a fost restituit părţii vătămate. Poliţiştii au luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore a tânărului, care a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului.
Astăzi, 12 ianuarie a.c., bănuitul va fi prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă.