Ialomița: Ediția a VIII-a a concursului „Consăteanul meu, Ionel Perlea” a fost una emoționantă
Joi, 19 decembrie, la Casa Memorială „Ionel Perlea” din comuna Ograda, a fost susținută ediția a VIII-a a concursului „Consăteanul meu, Ionel Perlea”, la 124 de ani de la naşterea marelui dirijor și compozitor.
Concursul, organizat de Centrul Cultural „Ionel Perlea”, cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița, a reunit elevi ai Școlii Gimnaziale „Ionel Perlea” și ai grădiniței din Ograda, comuna natală a dirijorului de renume internațional, care au prezentat o serie de proiecte culturale menite să promoveze personalitatea maestrului, perseverența de care a dat dovadă pentru a ajunge pe marile scene ale lumii, dar și legătura păstrată cu satul natal, cu oamenii săi.
Copiii s-au mobilizat și de data aceasta, alături de îndrumătorii lor, pentru a crea momente artistice deosebite, diferite față de alți ani, referitoare la legătura maestrului cu Ograda, la perioada copilăriei, la vizitele acestuia în perioada sărbătorilor de iarnă și cum îl primea comunitatea, ce momente l-au inspirat, promovându-se, astfel, un model de reușită, dar și un mod de viață.
Nu în ultimul rând, prin acest concurs, desfășurat „acasă la Ionel Perlea” sunt promovate creativitatea, originalitatea, unitatea, sentimentul de apartenență, totul pentru a păstra vie memoria acestui mare compozitor și dirijor, un ambasador al valorilor culturale românești.
Copiii au fost minunați, de la cei mici, care au interpretat „la rece”, dar atât de emoționant, o compoziție care îi aparține maestrului, și până la cei de gimnaziu, care au prezentat expoziții de pictură reprezentând portretul marelui dirijor realizat în diferite tehnici (cereale, semințe), ținte și ață, schițe în creion, tablouri pe sticlă, caricatură, portret 3D, desen pe lemn, cu carioci, acuarele etc., desene tematice, denumite „O casă, șase inimi”, ori o machetă reprezentând case împodobite „cu perle” sau „prăjitura Perleea”.
Nu în ultimul rând, scenetele care prezentau o mică parte din contribuția marelui dirijor la dezvoltarea muzicii clasice sau scurtul reportaj realizat de elevi în comună, legat de arborele genealogic al compozitorului, au fost momente care au impresionat.
„Emoționant. Acesta este cuvântul, pentru toate momentele de astăzi. Momente frumoase, de suflet, cu multă căldură, cu multă dăruire și, cred, cu enorm de multă muncă. Toate momentele au fost emoționante. (…) Pentru noi, cei de la Centrul Cultural Ionel Perlea, este o datorie frumoasă, dar eu nu mi-am dat seama până astăzi cu adevărat cât de provocatoare este pentru școala gimnazială Ionel Perlea din Ograda, și aici mă refer la elevi, la dascăli. Iar această ediție a fost cu adevărat emoționantă. Trebuie să prețuim aceste momente și ceea ce a rezultat. Sper ca acest concurs să rămână unul care ne stimulează pe toți și nu unul stresant. (…)”, a transmis Clementina Tudor, managerul Centrului Cultural „Ionel Perlea” Ialomița.
În final, copiii și dascălii îndrumători au fost recompensați pentru strădania lor cu premii speciale și premii de excelență.