Ialomița: Deputatul Aurelian Ionescu, exclus din ALDE

Deputatul Aurelian Ionescu, președintele ALDE Ialomița, a fost exclus din partid, după ce zilele trecute a reclamat public, alături de președintele ALDE de la tineret, anumite probleme din partid, solicitând convocarea Congresului Extraordinar ALDE, adoptarea unor criterii de integritate a membrilor şi candidaţilor și, totodată, demisia lui Călin Popescu Tăriceanu.

aurelian ionescu
aurelian ionescu

„Am fost înştiinţat asupra faptului că am fost exclus din ALDE prin decizia Biroului Politic Judeţean – o procedură nestatutară aplicată în urmă cu câteva zile şi în cazul deputatului de Neamţ, Cătălin Drăguşanu, contrar prevederilor care statuează că înlăturarea din rândurile partidului a unui parlamentar se face numai prin hotărârea Delegaţiei Permanente. Această excludere este răspunsul dat de preşedintele Tăriceanu scrisorii mele deschise, în care îi solicitam convocarea Congresului Extraordinar al partidului, adoptarea unor criterii de integritate a membrilor şi candidaţilor şi, totodată, demisia din fruntea partidului. În fapt, am considerat că primul răspuns primit cererilor mele a fost aducerea în ALDE şi punerea pe liste pentru Senat a încă unui politician penal – Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteştiului, trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi, în prezent, cercetat într-un alt dosar în care este suspectat că ar fi cerut bani pe concedii medicale date pentru o boală fictivă după cele 9 luni de arest preventiv.

În ciuda faptului că a ordonat excluderea mea din ALDE, Călin Popescu Tăriceanu tot va trebui să răspundă public la câteva întrebări, pentru ca electoratul şi membrii de partid să îşi explice, măcar în parte, ceea ce se întâmplă acum în partid:

  • De ce nu doreşte să convoace Congresul Extraordinar ALDE în scopul adoptării criteriilor de integritate pentru membri şi candidaţi la funcţii publice?
  • De ce a ales să mistifice adevărul, girând declaraţia senatorului Vosganian, conform căreia listele de candidaturi ALDE pentru Parlament erau finalizate încă de săptămâna trecută?

  • De ce susţine că nu este adeptul excluderilor din partid, dacă ordonă excluderi nestatutare ale parlamentarilor incomozi?

În ceea ce mă priveşte, decizia excluderii din ALDE mă întristează, în condiţiile în care am muncit pentru înfiinţarea şi consolidarea organizaţiilor din teritoriu ale partidului şi am crezut în viitorul corect şi onest al acestei formaţiuni politice. Totuşi, având în vedere anumite considerente, mi-ar fi fost imposibil să rămân în continuare membru ALDE.

În primul rând, în anul 2008, atunci când am devenit consilier local, am depus un jurământ de credinţă pe care l-am întărit în 2012, la vremea la care am fost ales să reprezint interesele cetăţenilor în Camera Deputaţilor. Am jurat să respect Constituţia şi legile ţării, o promisiune pe care nu am de gând să o încalc sub niciun motiv. De aceea, analizând ceea ce se întâmplă acum în ALDE şi faptul că majoritatea membrilor ALDE din Parlament sunt oameni care nu au legătură cu acest jurământ, fiind condamnaţi pentru încălcarea legii sau acuzaţi de comiterea unor fapte penale, am considerat că locul meu nu era alături de astfel de persoane. Nu aş fi conceput să fiu coleg de partid cu politicieni cu probleme în justiţie sau cu imagine publică dezastruoasă, asemeni lui Călin Popescu Tăriceanu, Cătălin Harnagea, Varujan Vosganian, Daniel Chiţoiu, Ovidiu Silaghi, Eugen Durbacă, Dorinel Ursărescu, Adrian Ştef, Steluţa Cătăniciu, Cristian David, Dian Popescu, Christian Gigi Chiru, Mircea Moloţ, Ion Ariton, Aristotel Căncescu, Octavian Marius Popa, Scarlat Iriza, Andrei Voloşevici, Tudor Pendiuc, Daniel Barbu, Mihăiţă Calimente, Teodor Meleşcanu, Tudor-Tim Ionescu (Tudy) şi Tomniţa Florescu.

În al doilea rând, luând act de atitudinea permisivă şi deseori protectoare a preşedintelui Tăriceanu, el însuşi implicat în dosare pe rolul instanţelor, cu privire la noile şi mai vechile veniri în partid ale unor politicieni certaţi cu legea, am convingerea fermă că, în condiţiile în care Alianţa Liberalilor şi Democraţilor ratează, în perioada imediat următoare, şansa să profite de solicitarea unor lideri centrali şi din teritoriu şi să-şi adopte reglementari interne privind integritatea, va ajunge la coşul de gunoi al politicii, ca un partid ale cărui unice elemente de promovat au fost politicienii penali, interesele personale ale acestora şi mesajele împotriva justiţiei şi ordinii de drept a statului.

Sunt jurist de profesie, practic avocatura şi am fost crescut în spiritul respectului faţă de lege, într-o familie care a susţinut aplicarea ei în toate domeniile de activitate. Nu aş fi putut accepta să fiu membru al unei formaţiuni politice transformată în platformă anti-justiţie condusă de Călin Popescu Tăriceanu.

Toate preocupările mele politice, de la activitatea în Camera Deputaţilor şi până la misiunea asumată de a crea în ALDE un cadru de onestitate, corectitudine şi legitimitate, au subscris principiului unui Parlament curat şi credibil, ai cărui membrii să fie neşantajabili din cauza problemelor penale, ca unică şansă pentru reconstrucţia ţării, redobândirea demnităţii naţionale în raport cu partenerii internaţionali şi câştigarea încrederii celor ce vor să investească în viitorul României, români sau străini.

Nu voi abdica de la aplicarea principiilor unei politici corecte pentru cetăţeni, în cadrul căreia instituţiile statului şi organismele de justiţie să fie respectate, protejate şi sprijinite în activitatea lor. Totodată, voi împărtăşi în continuare valorile doctrinei politice de dreapta – singura opţiune pentru România de a-şi asigura o dezvoltare echilibrată şi temeinică”, a precizat deputatul Aurelian Ionescu.