Ialomița: Controale privind ilegalități în domeniul comercializării produselor agroalimentare

Sancţiuni contravenţionale de 20.600 de lei au fost aplicate de poliţiştii ialomiţeni, ieri, 06 noiembrie, în urma activităţilor desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor comise în domeniul comercializării produselor agroalimentare.

Ieri, 06 noiembrie a.c., polițiștii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au acționat pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul comercializării de produse alimentare.

Pentru abaterile de la prevederile legale, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale de 20.600 de lei, la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Totodată, în urma neregulilor constatate, poliţiştii au confiscat 2.975 de lei, sumă ce reprezintă contravaloarea unor băuturi alcoolice, dar și produse alimentare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Exemple:

În urma controlului efectuat la o unitate economică din municipiul Urziceni, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au identificat cantitatea de 135 litri de băuturi alcoolice în valoare de 2.375 de lei, pentru care reprezentantul societății comerciale nu deținea documente legale de proveniență.

* * *

De asemenea, pe timpul desfășurării activităților specifice, polițiștii au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din județul Constanța, în timp ce conducea o autoutilitară, cu ajutorul căreia transporta cantitatea de 3.080 kg de legume.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că persoana depistată nu deținea documente justificative de proveniență pentru cantitatea de legume transportată.

În ambele cazuri a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amenzi în valoare totală de 20.600 de lei, totodată, fiind dispusă măsura complementară de confiscare produselor depistate.

Comunicat de presă: IPJ Ialomița – INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA