Ialomița: Controale în cadrul acţiunii naţionale “Foc de artificii”

Peste 1.000 de articole pirotehnice au fost confiscate de poliţişti în cadrul acţiunii „Foc de artificii 2014-2015”. Şapte infracţiuni constatate.

Poliţiştii ialomiţeni au efectuat în această săptămână controale în cadrul acţiunii naţionale „FOC DE ARTIFICII”, pe raza judeţului Ialomiţa, în urma acestora fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor 1.016 articole pirotehnice.

O patrulă de siguranţă publică a oprit pentru control, pe raza municipiului Feteşti un tânăr de 21 de ani, din judeţul Cluj, care se deplasa la volanul unui autoturism înmatriculat într-un stat al Uniunii Europene.

În urma controlului efectuat în habitaclul autoturismului, poliţiştii au depistat 400 de materiale pirotehnice din clasa a IV-a, deţinute fără drept, precum şi articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi parfumuri ce prezentau indicii de contrafacere.

Articolele pirotehnice şi bunurile depistate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei Municipiului Feteşti.

O tânără de 20 de ani, din municipiul Feteşti, a fost depistată de poliţişti în timp ce comercializa de la domiciliul său, fără a fi autorizată, 420 articole pirotehnice din clasa a II-a.

La punctele de lucru a patru societăţi comerciale au fost identificate 177 articole pirotehnice, ce erau expuse spre comercializare, fără a avea autorizaţie în acest scop.

Un minor de 16 ani, din comuna Munteni Buzău, a fost depistat având asupra sa articole pirotehnice, din categoria a II-a.

Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în toate cauzele fiind întocmite dosare penale.

Informaţii de background: 

La nivel naţional, şi implicit şi pe raza judeţului Ialomiţa s-a demarat acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, menită să crească siguranţa cetăţenilor prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2014/2015.

Concret, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea direcţiei de specialitate din cadrul I.G.P.R., efectuează controale la societăţile comerciale autorizate să efectueze operaţiuni cu articole pirotehnice, dar şi activităţi specifice structurilor de ordine publică în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

În conformitate cu prevederile Legii 126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a obiectelor pirotehnice din clasa I se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 5.000 de lei.

Comercializarea obiectelor pirotehnice către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei.

Neîndeplinirea condiţiilor legale privind inscripţionarea pe ambalajul obiectelor artizanale de distracţie, fabricate şi confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice, în limba română, a denumirii, clasei din care fac parte, instrucţiunilor de folosire, termenului de garanţie, precum şi pericolelor care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 7.500 de lei.

În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliţi).

Poliţia recomandă: 

În această perioadă, recomandăm părinţilor să supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. 

Toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase. Din acest considerent, folosirea lor necesită control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în ceea ce ţine de respectarea condiţiilor esenţiale de securitate. 

Produsele obţinute în rezultatul arderii acestora pot influenţa dăunător mediul ambiant. Înainte de a folosi produsele pirotehnice, studiaţi atent instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului. 

Vă recomandăm să folosiţi cu multă atenţie articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii nedorite ori vătămări corporale care ar putea să umbrească frumuseţea sărbătorilor de iarnă.

Vezi ce obiecte pirotehnice sunt permise sau interzise