Ialomița: Controale ale ITM la școlile de șoferi
În luna iulie 2013, din iniţiativa Inspecţiei Muncii Bucureşti, s-a desfăsurat în judeţul Ialomiţa Campania Naţională privind verificarea respectării prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă în cadrul şcolilor de conducere (pilotaj) pentru profesorii de legislaţie auto şi instructorii auto.
În această acţiune au fost controlaţi angajatorii care îşi desfășoară activitate în domeniul şcolilor de conducere – cod CAEN 8553 cu precădere a acelor unităţi auto care în cursul anului 2012 au depășit numărul de 70 de cursanţi anual pe instructor auto. La nivelul judeţului Ialomiţa există un număr de 7 angajatori ce îndeplinesc această condiţie cu un număr de 61 salariaţi.
S- a urmărit modul în care angajatorii respectă prevederile legale din domeniul relaţiilor de muncă, pentru anul 2013 , cu privire la :
- Angajarea personalului în baza atestatului profesional şi verificarea valabilităţii acestuia;
- Munca prestată în baza contractului individual de muncă, cu normă întreagă şi timp parţial;
- Timpul de muncă, de odihnă, repausul săptămânal, sărbătorile legale şi munca suplimentară;
- Întocmirea documentelor de evidenţă a orelor de muncă prestate de fiecare salariat, respectiv corelarea acestora cu datele înregistrate în foaia zilnică de parcurs şi caietul cursantului;
- Garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, constituirea drepturilor salariale şi plata acestora.
Deficienţele constatate în timpul controalelor au fost:
- Neîntocmirea corectă a foilor colective de prezenţă cu evidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat (inclusiv a orelor de muncă prestate sâmbăta şi duminica);
- Neacordarea repausului săptămânal conform prevederilor art.137 din Codul Muncii ;
- Nestabilirea prin regulamentul intern a celor două zile libere consecutive de repaus ce se acordă salariaţilor care prestează activitate în zilele de sâmbătă şi duminică, conform prevederilor art.137 alin.(2) din Legea nr.53/2003, republicată;
- Nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară conform art.120 – art.124 din Codul Muncii;
- Nerespectarea prevederilor art. 142 din legea nr. 53/2003, republicată, privind compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, salariaţilor care lucrează în zilele de sărbătoare legală sau acordarea unui spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100 % din salariul de bază corespunzător muncii prestate în program normal de lucru, salariaţilor care lucrează în zilele de sărbătoare legală, în cazul în care, din motive justificate, nu li se acordă zile libere în următoarele 30 de zile.
- Nerespectarea clauzei din contractele individuale de muncă cu timp parţial cu privire la interdicţia de a efectua ore suplimentare;
S-au aplicat 22 sancţiuni contravenţionale, din care 8 avertismente şi 14 amenzi în valoarea de 21.000 lei, majoritatea aplicate pentru nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară şi nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal. Nu au fost depistate persoane care să desfăşoare activitate fără forme legale de angajare, în urma controalelor efectuate fiind dispuse 43 de măsuri de remediere a deficienţelor constatate.