Ialomița: Cercetaţi pentru furturi din societăţi comerciale şi conducere fără permis
Polițiștii din Ialomiţa, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au reținut doi bărbați care ar fi comis furturi din societăţi comerciale, cu un prejudiciu de peste 19.000 de lei. Unul dintre aceştia ar fi condus un autoturism fără a poseda permis de conducere.
La data de 11 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa au identificat doi bărbaţi, unul de 40 de ani, din comuna Borăneşti şi altul de 29 de ani, din comuna Bărcăneşti, bănuiţi de comiterea de furturi din societăţi comerciale şi conducere fără permis.
Cei în cauză, în perioada 04 – 07 iulie a.c., ar fi pătruns în incinta a două societăţi comerciale situate pe raza judeţelor Ialomiţa şi Buzău, de unde ar fi sustras mai multe bunuri alimentare şi nealimentare, dar şi produse fitosanitare, toate în valoare de peste 19.000 de lei.
Totodată, bărbatul de 40 de ani ar fi condus un autoturism pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.
În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile persoanelor în cauză, prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 80%.
În ambele cazuri a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, cei doi bărbaţi fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul inspectoratului.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanelor bănuite.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
comunicat de presă IPJ Ialomița