Ialomița: Campanie de vaccinare antirabică

Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Ialomita anunta ca in perioada 06.10 – 16.10.2014 in judetul Ialomita va incepe campania de vaccinare orala a vulpilor prin distributie aeriana, urmand ca in cursul lunii octombrie sa se realizeze si aplicarea manuala de momeli vaccinale la vizuina.

Pentru informarea si constientizarea populatiei asupra importantei actiunii si a eventualelor riscuri, prestatorul  a demarat o ampla campanie de informare privind vaccinarea antirabica la vulpi prin distribuirea si expunerea de materiale informative, afise de informare si afise de atentionare in toate localitatile judetului.

Rabia (turbarea) este o boală produsă de un virus care afectează sistemul nervos central (creierul şi măduva spinării) atât la animale, cât şi la oameni. Apare foarte rar la animalele domestice vaccinate, dar poate fi contractată foarte uşor în cazul în care un animal domestic nevaccinat intră în contact cu un animal sălbatic bolnav şi este muşcat de acesta.
Oamenii pot dobândi boala în urma muşcăturilor produse de animale sălbatice şi domestice.
Animalul bolnav prezintă următoarele semne clinice: agitaţie, irascibilitate, apetitul este capricios, se repede la obiecte imaginare şi are tendinţa de a muşca, iar în ultima fază se instalează paralizia generală a muşchilor urmată de decesul animalului.
Vulpea prezintă schimbarea comportamentului specific, dispare teama şi precauţia caracteristică animalelor sălbatice, pătrunde în localităţi, în adăposturi de animale, permit apropierea omului de ele şi fără să devină agresive, muşcă animalele şi omul.

Desfasurarea in conditii optime si fara accidente a vaccinarii impune ca:

  • toti cainii sa fie legati sau sa fie tinuti inchisi timp de 14 zile de la declansarea campaniei;
  • sa se anunte imediat medicul veterinar, administratia publica locala sau gestionarul fondului de vanatoare daca sunt gasite animale moarte pe teritoriul supus vaccinarii.

Este important de stiut ca:

  • Vaccinul este sigilat intr-un invelis dur conceput astfel incat sa se sparga cand animalul musca din momeala, eliberandu-se astfel doza imunizanta;
  • In zonele limitrofe localitatilor momelile vaccinale se distribuie manual de catre gestionarii fondurilor de vanatoare impreuna medicii veterinari oficiali din cadrul D.S.V.S.A. Ialomita iar in zonele din afara localitatilor momelile vor fi distribuite din avion, de la mica altitudine;
  • Momelile trebuie lasate in zonele in care au fost distribuite;
  • Imunitatea contra rabiei (turbarii) se instaleaza in 2-3 saptamani dupa ingerare;
  • Vaccinul nu poate produce imbolnavirea oamenilor sau animalelor chiar in cazul in care este inghitit;
  • Daca pisica sau cainele mananca mai multe momeli cu vaccin poate sa apara voma sau diareea din cauza invelisului din carne de peste si nu din cauza vaccinului;
  • Daca se intampla accidental sa aveti contact cu vaccinul, spalati zona care a venit in contact cu apa si sapun, apoi clatiti cu apa din abundenta;
  • Daca gasiti o momeala intacta sau cu invelisul desfacut, spart sau distrus, cu mainile protejate, plasati momeala intr-o punga de plastic si anuntati medical veterinary din cea mai apropiata localitate;
  • Acest vaccin nu este autorizat pentru imunizarea cainilor sau pisicilor.

Baza legala pentru desfasurarea acestei actiuni este reprezentata de: H.G. nr. 55/2008 pentru aprobarea Programului strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România, H.G. nr. 751/2012 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.55/2008 pentru aprobarea Programului strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România, Ordinul presedintelui A.N.S.V.S.A nr. 29/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor .

Comunicat de presă: DSVSA Ialomița