Ialomița are ca subprefect o femeie. Manea Tonița a fost învestită în funcție.

Manea Tonița, noul subprefect al județului Ialomița, a fost învestită în funcție vineri, 4 noiembrie, de prefectul județului, Gigi Petre.

După citirea hotărârilor de guvern, atât privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare, a funcției de subprefect a domnului Marin Constantin cât și pe cea privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare, a funcției publice de subprefect al județului Ialomița a doamnei Manea Tonița, aceasta a depus jurământul.

investire-subprefect-ialomita-manea-tonita

manea tonita„Țin să mulțumesc în primul rând domnului prim-ministru Dacian Cioloș pentru încrederea acordată și îl asigur pe această cale că nu îl voi dezamăgi.

Vă asigur pe toți cei de față că în ceea ce privește deciziile pe care va trebui să le iau în exercitarea funcției publice vor fi cât se poate de transparente, clare, în spiritul și litera legii. Domnului prefect îi transmit că am un spirit de echipă dezvoltat, că îmi doresc ca alături de dânsul, atât timp cât voi ocupa această funcție, să îmi permită să îmi aduc aportul la implementarea și la respectarea legilor în continuare. Să se bazeze pe experiența acumulată, profesionalismul și seriozitatea mea.

Pe toți conducătorii de deconcentrate îi asigur că vor avea în mine un prieten, un sfătuitor, dar și un critic atunci când lucrurile nu se vor finaliza cum trebuie. Evident că îmi doresc ca acest lucru să se întâmple cât mai rar sau deloc.

În ceea ce privește relația cu presa și opinia publică, în general, vă asigur de întreaga mea disponibilitate, în vederea construirii unei relații transparente, în așa fel încât din această relație să aibă de câștigat cetățenii printr-o corectă informare. (…) Nu am avut și nu am afaceri cu statul în nume personal”, a declarat subprefectul Manea Tonița.

De asemenea, prefectul județului Ialomița, Gigi Petre, a ținut să-i mulțumească pentru activitate fostului subprefect Marin Constantin, pentru „toată perioada cât am petrecut-o împreună la Instituția Prefectului”, susținând că absența acestuia de la eveniment a fost din cauze medicale. Cel puțin așa i s-a comunicat…

„(…) Vreau să vă asigur doamna subprefect că există un colectiv sudat, foarte bine pregătit profesional, cu care sunt convins că veți reuși, împreună evident și cu mine, să colaborați foarte bine. Vă urez mult succes și vă asigur de toată disponibilitatea mea de colaborare. Evident, va urma o perioadă de acomodare și de acumulări foarte importante pentru dumneavoastră, vom analiza punct cu punct fișa de post a subprefectului (…) pe care o vom discuta pe îndelete după finalizarea acestui ceremonial. Vă felicit și vă doresc mult succes. Sunt convins că vom avea o colaborare fructuoasă”, a subliniat prefectul Gigi Petre.