Ziarul Obiectiv Ialomita > Locale Ialomita > Ialomița: Anul trecut, peste 200.000 de apeluri au fost false la numărul de urgență 112 | https://wp.me/p49Kdo-40f

Ialomița: Anul trecut, peste 200.000 de apeluri au fost false la numărul de urgență 112

Statistica pe anul 2012, realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 din judeţul Ialomiţa au fost primite şi tratate 296.569 apeluri. Dintre acestea, 31,03% au fost reale şi 68,97% false.

apel 112 serviciul urgente ialomitaCele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 55,68%, Poliţie – 30,45%, Pompieri – SMURD – 10,38 % şi Jandarmerie – 2,96 %.

Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele prepay.

Multe persoane sună fără a avea o urgenţă, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Mai mult, se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale.

Și în acest an există tendința de a suna fără a avea o urgență. În luna ianuarie, numărul 112 a fost apelat de 21.500 ori, în cazul a 15.560 apelurile fiind false.

Ca urmare a constatărilor făcute de către autorităţile statului, 33 de cetăţeni au fost sancţionaţi anul trecut conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în lunile septembrie, noiembrie și decembrie, în număr de 19, restul fiind aplicate în lunile februarie, aprilie, mai, iunie și iulie.

Dacă anul trecut în luna ianuarie nu a fost aplicată nicio contravenție pentru apelare abuzivă sau falsă, anul acesta deja s-a înregistrat un caz.

Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi.

[warning]La 112 se sună doar atunci când aveţi cu adevărat o urgenţă.[/warning]
În fiecare an, la data de 11 februarie, se sărbătoreşte ziua numărului unic european de urgenţă „112”, ce reprezintă sistemul tehnic şi organizaţional al recepţionării şi transmiterii apelurilor de urgenţă pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Numărul pan-european de urgență 112 a fost creat în 1991.

În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România.
Începând cu anul 2008, 112 este unicul număr de urgență care poate fi folosit de pe orice telefon fix, telefon public sau mobil pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgență (ambulanță, pompieri și poliție) în orice țară a Uniunii Europene.

Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie folosit doar atunci când este necesară intervenţia agenţiilor specializate de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Ultimul Eurobarometru al Comisiei Europene, referitor la numărul unic european de urgenţă 112, arată că România se află pe primele locuri în ceea ce priveşte informarea şi educarea populaţiei în UE.

În acest domeniu, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale realizează campanii de educare, având ca target principal tinerii şi turiştii români şi străini aflaţi în ţara noastră.