Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita
Știri locale din județul Ialomița
Data curentă: 19 ianuarie 2026
  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Ialomița: Angajate ale unui amanet, reținute pentru delapidare în formă continuată cu consecințe deosebit de grave. Prejudiciul, peste 3 milioane de lei

Publicat de Razvan M.
27 noiembrie 2025, 12:23 PM

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, cercetează două persoane pentru mai multe infracțiuni de natură economică.

În urma documentării unei activități infracționale în cadrul unui dosar penal, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada iulie 2019 – octombrie 2024, două femei, de 53 și 59 de ani, angajate ale unei unități economice, cu complicitatea unei alte femei, ar fi încheiat 1.905 contracte de amanet pe numele a 9 persoane, pentru bunuri despre care au pretins a fi din metale prețioase (aur), în realitate acestea fiind fără valoare financiară.

Astfel, femeile ar fi obținut mai multe sume de bani reprezentând echivalentul valorii bunurilor în aur.

Pentru a nu fi descoperit modul de operare, la momentul întocmirii unui nou contract de amanet, o parte din banii obținuți erau folosiți pentru prelungirea contractelor de amanet încheiate anterior și care se apropiau de scadență, restul de bani fiind însușiți de persoanele în cauză.

Prejudiciul cauzat este de peste 3.000.000 de lei.

La data de 26 noiembrie, polițiștii de investigare a criminalității economice au descins la locuințele celor două femei, de 53 și 59 de ani, la domiciliul ultimei fiind identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 300 de contracte de amanet, încheiate în perioada 2019 – 2024.

În urma probatoriului administrat în cauză, cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare în formă continuată care a produs consecințe deosebit de grave și complicitate la această infracțiune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

sursa: IPJ Ialomița
Foto cu caracter ilustrativ

amanet | aur | contracte | fals | infractiuni economice | retinut

Știri recente:

IPJ Ialomița: Atenționare privind comerțul ilegal cu produse alimentare
O nouă promoție de agenți de poliție încadrată la IPJ Ialomița
Ion Vlădoiu (Unirea Slobozia): „În sfârșit, ne întoarcem acasă!” Duel în SuperLigă, între Unirea Slobozia și UTA Arad, pe stadionul „1 Mai”
Poliția locală Slobozia anunță restricții de circulație în zona stadionului „1Mai”, iar jandarmii vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal dintre echipele AFC Unirea 04 Slobozia și UTA Arad
Ialomița: Controale DSVSA – Amenzi în valoare totală de 119.900 lei
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna IANUARIE 2026

Agrichim

Diami

Reclama Piese Camioane

ziare.org   ziare & stiri

Telefonul Varstnicului

  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2026 | obiectiv.net