Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Ialomița: Acțiuni poliție – peste 700 de sancțiuni contravenționale aplicate în acest weekend https://wp.me/p49Kdo-dbA

Ialomița: Acțiuni poliție – peste 700 de sancțiuni contravenționale aplicate în acest weekend

  Polițiștii au intervenit, în acest sfârșit de săptămână, la 78 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate în teren au aplicat peste 700 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare.  În urma neregulilor constatate în trafic, polițiștii au reținut 33 de permise de conducere și au retras 24 de certificate de înmatriculare.

 În acest sfârșit de săptămână, 15 – 17 februarie a.c., poliţiştii ialomițeni au acționat pe raza județului, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, s-a intervenit la 88 de evenimente, dintre care 78 sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 34 de infracțiuni, 5 persoane fiind surprinse în flagrant delict.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 724 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 250.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 7 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 33 de permise de conducere și au fost retrase 24 de certificate de înmatriculare.

Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, este pregătită să intervină atunci când situaţia o impune.

Exemplificăm:

 Trei ialomițeni cu vârste cuprinse între 20 și 32 de ani au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, deși au consumat anterior băuturi alcoolice.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscop, rezultatele indicate fiind cuprinse între 0,43 și 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, aceștia fiind transportați la unități medicale, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că unul dintre aceștia, un un bărbat de 31 de ani, din comuna Sălcioara, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, autoturismul condus de acesta nu figura ca fiind înmatriculat.

 * * *

Un alt conducător auto, un bărbat de 35 ani, din municipiul Fetești, a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși avea acest drept suspendat.

* * *

Tot în acest sfârșit de săptămână, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza orașului Fierbinți-Târg s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Astfel, polițiștii ajunși la locul evenimentului au stabilit că, în timp ce un bărbat de 35 de ani, din județul Ilfov, se afla la volanul unui autoturism staționat regulamentar pe raza localității Fierbinți-Târg, a fost acroșat de un alt conducător auto, un bărbat de 51 de ani, tot din județul Ilfov, care nu a efectuat regulamentar manevra de mers înapoi.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscop, rezultatul indicat fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 51 de ani. Ulterior, aceasta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, din verificările efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că cel în cauză nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule

În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosar penal.

* * *

Un alt eveniment rutier soldat cu pagube materiale s-a produs vineri, 15 februarie a.c., pe Drumul Național 2A.

Astfel, polițiștii ajunși la locul evenimentului au stabilit că, în timp ce o femeie de 59 de ani, din municipiul Urziceni, conducea un autoturism pe raza localității Manasia, a efectuat manevra de întoarcere fără a se asigura corespunzător și a fost acroșată de o autoutilitară, condusă de un bărbat de 45 de ani, din județul Buzău.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind negative.

Accidente rutiere

Sâmbătă, 16 februarie a.c., în timp ce un bărbat de 58 de ani, din comuna Bărbulești, conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, nu s-ar fi asigurat corespunzător la momentul efectuării manevrei de întoarcere și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Ciochina, care circula regulamentar din direcția Urziceni către Ploiești.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 58 de ani, care a fost transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească.

* * *

Duminică, 17 februarie a.c., în timp ce un bărbat de 35 de ani, din municipiul Urziceni, conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a intrat în impact cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 41 de ani, din municipiul București.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 41 de ani, care a fost transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească.

 Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-au produs accidentele rutiere.                  

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente de conturbare a capacitaţii de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

Totodată, pentru toţi cei care sunt tentaţi să conducă autovehicule, deşi nu posedă cunoştinţe elementare privind regulile de circulaţie şi nu conştientizează riscul pe care îl reprezintă pentru ceilalţi participanţi la trafic, reamintim că această faptă constituie infracţiune şi sunt în pericol de a plăti cu libertatea!

 

 

 

Loading...