Ialomița: Acțiuni poliție. 18 baruri verificate, 400 persoane legitimate, 284 vehicule controlate
Ieri, în cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat peste 100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 35.040 de lei.
Polițiștii ialomițeni desfășoară permanent acțiuni pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.
Pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor, poliţişti din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au fost angrenaţi ieri, 18 noiembrie a.c., în executarea unei serii de acţiuni în sistem integrat şi controale în locurile şi zonele de interes operativ din judeţ, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor.
Cu această ocazie, poliţiştii au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru a identifica autorii de fapte penale, contravenţionale ori de altă natură, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică. La acţiuni au participat atât jandarmi ialomiţeni, cât şi poliţişti locali.
Astfel, au fost verificate 18 localuri publice, legitimate aproape 400 de persoane, și controlate 284 de autovehicule.
De asemenea, pe timpul desfăşurării acţiunilor specifice pe linie de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi investigarea fraudelor, s-a urmărit prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă în zona localurilor publice, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, precum şi constatarea în flagrant a altor fapte penale.
Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 101 sancțiuni contravenționale, a căror valoare depășește 35.000 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, reținute 3 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
Exemplificăm:
Doi bărbaţi de 39 şi 48 de ani, din Urziceni, respectiv Ţăndărei, au fost depistaţi în timp ce se aflau în incinta unor societăţi comerciale de pe raza localităţilor de domiciliu, având asupra lor cuţite tip briceag.
Poliţiştii au întocmit dosare penal pentru port fără drept de obiecte periculoase, iar cuţitele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
* * *
Poliţiştii au oprit pentru control în trafic trei ialomiţeni cu vârste cuprinse între 20 şi 44 de ani.
Întrucât cei trei conducători auto emanau halenă alcoolică, au fost testaţi cu aparatul etilotest Drager, rezultatele fiind cuprinse între 0,62 şi 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior conduşi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti în vederea recoltării de probe bilogice de sânge pentru stabilirea acoolemiilor.
În toate cele trei cazuri polițiștii au întocmit dosare penale.
ATENŢIE ŞOFERI! NU CONSUMAŢI ALCOOL ŞI VĂ URCAŢI LA VOLAN!
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la riscurile conducerii vehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi reamintesc că vor dispune măsurile legale ce se impun, inclusiv privative de libertate, faţă de cei care nesocotesc legislaţia rutieră şi pun în pericol viaţa participanţilor la trafic.