Ialomița: Acţiuni ale poliţiştilor pe raza întregului judeţ

Pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor, poliţişti din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au fost angrenaţi ieri, 12 februarie, în executarea unei serii de acţiuni în sistem integrat şi controale în locurile şi zonele de interes operativ din judeţ.

Cu această ocazie, poliţiştii au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru a identifica autorii de fapte penale, contravenţionale ori de altă natură, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.

De asemenea, pe timpul desfăşurării acţiunilor specifice pe linie de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi investigarea criminalităţii economice, s-a urmărit prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă în zona localurilor publice, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, precum şi constatarea în flagrant a altor fapte penale.

Astfel, au fost aplicate 422 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare depăşeşte suma de 110.000 de lei, iar pentru neregulile constatate în trafic, 12 permise de conducere au fost reţinute şi 9 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Persoanele depistate şi care nu şi-au putut justifica prezenţa în diferite locaţii au fost conduse la sediul poliţiei.