Ialomița: Acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol

Peste 1.000 de metri de plase, aproape 50 de kg de peşte, 3 ambarcațiuni, un motor de ambarcațiune și un autoturism au fost ridicate în vederea confiscării, pe parcursul acțiunii desfășurate de poliţiştii ialomiţeni, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

În perioada 6 – 9 august a.c., poliţiştii ialomiţeni, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au desfăşurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, pe raza judeţului.

La acțiune au participat peste 100 de polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică, Serviciului de Poliție Transporturi, serviciilor de ordine publică, rutier, investigare a criminalităţii economice, investigaţii criminale din Ialomiţa.

Pe parcursul celor patru zile, polițiștii au efectuat 35 de acțiuni și controale, fiind verificate 10 societăți comerciale, 32 de ambarcațiuni și 51 de autoturisme.

De asemenea, polițiștii au efectuat 2 percheziții domiciliare și au constatat 17  infracțiuni, toate prevăzute de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

În urma neregulilor constate, polițiștii au aplicat 106 sancțiuni contravenționale (12 prevăzute de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și 94 la alte acte normative), în valoare de peste 26.000 de lei.

Polițiștii au ridicat în vederea confiscării 48,8 kg de pește din diferite specii, 3 exemplare din specia cegă (dimensiuni cuprinse între 42-50 cm, ce au fost eliberate în mediul natural).

De asemenea, au fost indisponibilizate 4 plase monofilament, în lungime de 1.183 de metri, un halău, 3 ambarcațiuni cu motor, un autoturism, un motor de ambarcațiune.

Informaţii de background:

 În perioada 6 – 9 august a.c., Direcţia de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol pe raza judeţelor Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea şi în Delta Dunării.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul Direcţiei de Ordine Publică, Direcţiei de Poliţie Transporturi, Serviciului de Poliţie „Delta Dunării”, secţiilor regionale de poliţie transporturi Constanţa şi Galaţi, serviciilor de ordine publică şi serviciilor rutiere din Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Brăila, Galaţi şi Tulcea.

Activităţile s-au desfăşurat pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, a transportului ilegal şi a comercializării ilegale a peştelui şi produselor din peşte.

Poliţiştii au acţionat cu peste 100 de autoturisme şi 13 ambarcaţiuni, atât pe apă, cât şi pe uscat, în locurile de debarcare şi comercializare a peştelui şi a produselor din peşte, pe arterele rutiere şi punctele de tranzit.

Exemplificăm:

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au depistat doi bărbați, de 46 și 43 de ani din localitatea Bordușani, în timp ce încărcau 3 saci în care se aflau 3 pești din specia cegă, 15 pești din specia mreană, un șalău, un somn și 8 pești din specia plătică, în greutate totală de 22,5 kg..

Peștele din specia cegă a fost eliberat în mediul acvatic, iar cel din speciile mreană, plătică, somn și șalău a fost predat unei organizații pescărești. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de pescuit prin orice metode și mijloace al peștilor în perioada de prohibiție și zonele de protecție și deținerea fără documente legale a peștelui.

În baza mandatelor de percheziţie emise de Judecătoria Feteşti, poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza comunei Valea Ciorii.

La domiciliul unei dintre persoane, un bărbat de 51 de ani, poliţiştii au depistat 10 plase de pescuit monofilament, deţinute ilegal, în lungime totală de aproximativ 1.000 de metri, care au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.