Ialomița: Acțiune pe linia verificării legalității transportului de animale și produse de origine animală
În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au intensifict activitățile pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale, dar și a transportului ilegal al acestora.
Creșterea cererii de animale, în special de miei, favorizează apariția unor activități infracționale, atât în ceea ce privește sustragerea din gospodării, cât și valorificarea ulterioară prin transporturi neconforme.
Astfel, la data de 7 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni și Biroului pentru Protecția Animalelor împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, au desfășurat o acțiune pe DN2A, în localitatea Sinești, pe linia verificării legalității transportului de animale și produse de origine animală.
În cadrul acțiunii, polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat, care ar fi transportat 53 de carcase de ovine, în cantitate aproximativă de 750kg, fără documente legale de proveniență.
Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, iar întreaga cantitatea de produse de origine animală a fost indisponibilizată în vederea confiscării și neutralizării.
Recomandări preventive:
În contextul apropierii Sărbătorilor Pascale, polițiștii atrag atenția că transportul și comercializarea produselor de origine animală în afara cadrului legal reprezintă un risc atât pentru sănătatea publică, cât și pentru siguranța consumatorilor.
- Nu achiziționați carne sau produse din carne din surse neautorizate, chiar dacă prețul este mai mic; lipsa controlului sanitar-veterinar poate pune în pericol sănătatea;
- Solicitați și verificați documentele de proveniență și certificarea sanitar-veterinară înainte de cumpărare;
- Evitați transportul „de ocazie” pentru alte persoane, dacă nu aveți certitudinea legalității produselor; răspunderea revine și transportatorului;
- Respectați condițiile de igienă și temperatură în cazul transportului de produse perisabile;
- Comercializați produse de origine animală doar în spații autorizate, unde pot fi verificate de autorități;
- Sesizați organele de poliție atunci când observați transporturi suspecte, în special în această perioadă cu risc crescut.
Activitățile de prevenire și combatere a faptelor contravenționale și infracționale în domeniu vor continua și în perioada următoare.