Ialomița: Accident rutier grav pe DN21, între Slobozia și Drajna
Astăzi, 29 iulie, în jurul orei 12:20, Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și un TIR, la ieșire din municipiul Slobozia (Zona Combinat), pe DN21.
Au fost alocate de urgență o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale SAJ Ialomița și elicopterul SMURD București.
În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime:
– două, conștiente și cooperante (printre care un minor sub 1 an);
– o persoană de sex feminin, inconștientă și încarcerată. Aceasta a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și predată echipajelor medicale. După monitorizare a fost preluată și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, împreună cu minorul.
Nota redacției: Din păcate, persoana de sex feminin a decedat la spital.
