comenzi la domiciliu cliseru.ro

Ialomița: A început vaccinarea cadrelor medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia

OBIECTIV IALOMITA
Publicat de Obiectiv Ialomița
05/01/2021 | Locale Ialomita

Astăzi, 5 ianuarie, a început campania de vaccinare a cadrelor medicale din județul Ialomița. În cursul dimineții au fost aduse în județ 61 de flacoane, reprezentând 305 doze de vaccin, care vor fi repartizate în cele patru centre de vaccinare din spitalele Slobozia, Fetești, Țăndărei și Urziceni.

Aproximativ 50 de cadre medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia vor fi vaccinate astăzi cu serul Pfizer- BioNTech, primul vaccinat fiind directorul medical al SJU, medic specialist ATI, Jamil Aldabsheh, fiind urmat de medicul șef UPU Anca Telehuz și de medicul urgentist Mirela Nițu.

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență, Liviu Patrichi, în jur de 430 de cadre medicale din cei peste 850 de angajați s-au înscris în prima etapă pentru a se vaccina.

De asemenea, ate cadre medicale așteaptă cea de-a doua etapă, unul dintre motive pentru care întârzie vaccinarea fiind acela că au trecut prin boală și se află în perioada de imunitate. Ultima raportare arată că 146 de cadre medicale din cadrul SJU Slobozia au contractat virusul de la începutul lunii aprilie 2020 și până în prezent, când mai sunt în jur de 20 de cadre medicale infectate și se află în izolare.

„Astăzi am început cu speranță, cu speranța că ne vom putea întoarce la viața noastră, de a scădea numărul incidenței și numărul cazurilor grave de COVID-19. A fost bine. Nu este pentru prima oară când ne vaccinăm. Beneficiul vaccinării depășește riscul. Eu l-am făcut la momentul oportun, suntem bine și vă așteptăm și pe voi să vă vaccinați. Inițial pe colegii mei, care sunt în linia I, ulterior rudele și toată populația”, a declarat medicul ATI, Jamil Aldabsheh.

Primele 32 de flacoane au fost primite astăzi de Spitalul Județean, pentru 160 de cadre medicale din prima linie care vor beneficia de acest vaccin în funcție de programările introduse în sistemul național.

„Sunt printre primii vacinați din județul Ialomița. Procedura a fost ușoară, ca orice alt vaccin. Ne simțim bine. Recomand tuturor celor care au posibilitatea să îl facă, în primul rând cadrelor medicale și celor care sunt expuși în proporție mai mare infecției. Gândiți-vă că am așteptat atâtea luni de zile o soluție și am trăit cu speranța că va veni ceva să ne salveze. Acest pas s-a întâmplat, fapt pentru care mi-aș dori să profităm cât mai mult de acest lucru și să ne putem relua viața așa cum o știam înainte de pandemie. Cu curaj, înainte! Este un vaccin care ne va salva”, afirma și medicul șef UPU, Anca Telehuz.

Fiolele de vaccin sunt păstrate în condițiile stabilite, în frigidere speciale, timp de maxim trei zile, la temperaturi între 2 și 8 grade. Medicii vaccinați vor reveni pentru rapel peste trei săptămâni.

Mirela Nițu, medic la UPU, spunea că a decis să facă vaccinul pentru că a considerat că este cazul să înceapă cineva.

„Nu este vorba de încredere sau neîncredere, ci de faptul că trebuia făcut ceva, să inițieze cineva ceva în domeniu. Și atunci, am zis că cine poate mai bine decât noi (…) Pentru că așa cum nu au crezut mulți în acest virus, așa nu cred nici în vaccin. Și mi se pare normal, așa cum aș fi vrut la un moment dat să îi invit, dar nu avem cum, nu avem posibilitatea, pe cei care sunt neîncrezători, să vină în izolatoarele noastre să vadă despre ce este vorba. Și vă spun eu, că după ce vezi un pacient care te privește în ochi și moare privindu-te în ochi, liniștit inițial, iar dintr-o dată nu mai poți să faci nimic, pentru că este totul diferit față de alte boli, unde vezi anumite ameliorări pe parcurs, (…) deci după ce vezi o astfel de imagine, îți dai seama că indiferent ce virus este, creat, necreat, 5G, ne 5G, totuși există ceva și trebuie luptat împotriva lui cu toate armele. Este drept că toată lumea este neîncrezătoare în acest vaccin pentru că este făcut foarte repede, oarecum la comandă considerat, dar nu este la comandă, pentru că este un vaccin total diferit față de celelalte, știți de bucățica de ARN, deci nu are ce să ne facă rău (…) ”, a declarat Mirela Nițu.

Reprezentanții Spitalului și ai Consiliului Județean recomandă tuturor să se înscrie pentru vaccinare, pentru ca imunizarea populației să fie făcută în procent cât mai mare și a „pune virusul în izolare”. Până atunci, continuăm să purtăm masca și să ne ferim cât putem respectând măsurile de prevenție.

Mai multe în video:

Mai multe articole de la obiectiv.net: