Ialomița: A fost semnat contractul pentru construcția noului Bloc Operator de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, a semnat miercuri, 14 iulie, contractul de achiziție publică a serviciilor de proiectare și execuție a noului bloc operator din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, cu firma câștigătoare S.C. Construcții Erbașu S.A., reprezentată de Romeo-Cristian Erbașu.
Obiectivul general al proiectului este construirea unui bloc operator nou și dotarea acestuia cu echipamente medicale performante. Va fi o construcție cu un regim de înălțime P+3, unde la parter vor exista trei zone majore, și anume: spitalizarea de zi (31 paturi), explorări funcţionale și vestiarele generale. De asemenea, etajul 1 va cuprinde departamentul ATI (21 de paturi), Blocul de nașteri și Zona administrativă, Etajul 2 va avea Blocul operator, care cuprinde la rândul său spaţiul de anestezie și post-anestezie, cu 6 săli de operaţie pe specialități (săli chirurgie generală, ginecologie, urologie, ortopedie, orl/oftalmologie) și o sală de gipsare/protezare, o zonă administrativă și pații gospodărești.
Etajul 3 parțial va fi compus dintr-o unitate generală de sterilizare instrumentar medical, spaţiul tehnic unde urmează a fi amplasate unitățile exterioare de filtrare și tratare a aerului, precum și spații de generare a apei sterile.
Proiectul este finanțat din Programul Național de Dezvoltare Locală și bugetul județului Ialomița.
Valoarea contractului este de 75.762.426,24 lei (inclusiv TVA), din care 53.310.189,79 lei (inclusiv TVA) vor fi decontați din PNDL, iar 22.452.236,45 lei (inclusiv TVA) vor fi decontați din bugetul județului.
Termenul de finalizare al proiectului este: 31.12.2022.
„Finanțarea ne obligă ca la 31 decembrie 2022 să terminăm cu această investiție Nu o să intru în istorie și nu o să fac analiza celor patru ani care s-au pierdut. Contractul a fost lansat acum cinci ani, abia astăzi am reușit să semnăm contractul. Acesta este termenul legal. PNDL a fost prelungit până pe 31.12.2022, iar noi trebuie, nu că încercăm, trebuie ca la această dată să finalizăm această investiție”, a afirmat Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița.
În prezent, în cadrul Spitalului Județean de Urgentă Slobozia se află în derulare încă două proiecte, în stadiul de execuție lucrări, respectiv reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului și modernizarea și dotarea incintei spitalului.
”Știți că am reușit și la celălalt contract pe care îl avem (n.r. reabilitarea Ambulatoriului) să începem construcția mult mai repede decât am prevăzut. Adică am reușit ca partea de autorizare să o avem mai repede. Așa vom încerca și acum să facem. (…) Pentru noi este foarte important angajamentul pe care ni l-am luat (…)”, a declarat Romeo-Cristian Erbașu.
Cele trei proiecte majore ale unității medicale sunt strâns legate, existând zone care se desființează dintr-o parte și sunt create în alta. Astfel, este foarte important ca lucrările să fie începute cât mai repede, iar finalizarea acestora să fie în termen, ba chiar mult mai devreme. În acest timp spitalul va trebui să fie funcțional, ca de altfel și Ambulatoriul de specialitate. Reprezentanții spitalului cer înțelegere din partea tuturor pentru disconfortul creat, însă promit că la final totul va fi la standarde.
„Construcția noului Bloc Operator reprezintă soluția fără de care celelalte trei proiecte nu ar putea înainta și finaliza așa cum ne-am fi dorit, pentru că Blocul Operator va avea zone de abordare a serviciilor medicale, iar aici vorbim de Blocul Operator în sine, Blocurile de nașteri și ATI, spații care în momentul de față sunt situate ori în cadrul Ambulatoriului integrat al spitalului, ori în cadrul secțiilor ATI din Blocul Central , asupra cărora se intervine în acest moment printr-o serie de proiecte de modernizare. Practic, inexistența blocului operator va face imposibilă relocarea acestor activități, care reprezintă inima unui spital de orice grad ar fi. Finalizarea lui în termen și corelarea cu celelalte proiecte reprezintă cheia succesului. (…) ”, a adăugat Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.