Ialomița: 12 cazuri noi de rujeolă, plus un deces din cauza gripei
Rujeolă – Ialomița se situează pe locul trei la nivel național.
În săptămâna 19 – 23 februarie, în județul Ialomița au fost raportate și confirmate 12 cazuri de rujeolă, situându-ne pe locul trei la nivel național, după Prahova și Bacău.
Este pentru prima dată de la începutul anului când județul Ialomița raportează atât de multe cazuri, aflându-ne chiar cu mai multe cazuri decât București (7 cazuri), Brăila (4) sau Călărași (3) cazuri.
Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la data de 23 februarie, era de 10.913, dintre care 38 de decese (unul în Ialomița), 77 de cazuri fiind nou confirmate în 10 județe și municipiul București.
În ceea ce privește situația îmbolnăvirilor cu virus gripal, județul Ialomița a înregistrat un singur caz, urmat de decesul persoanei. Deși femeia a decedat pe 18 februarie, anunțul a fost făcut patru zile mai târziu, respectiv pe 22 februarie. Femeia, în vârstă de 71 de ani, a fost confirmată cu virus gripal tip B, având condiții medicale preexistente și nevaccinată antigripal.