Ziarul Obiectiv Ialomita > Politica > Ialomița: 10.000 de semnături pentru filiala ALDE https://wp.me/p49Kdo-d9R

Ialomița: 10.000 de semnături pentru filiala ALDE

Președintele interimar al ALDE Ialomița, Ionel Gae, a participat, recent, la ședința Biroului Politic Central al partidului, care a avut loc la București. Tema principală a ședinței a reprezentat-o măsurile organizatorice în precampania și campania alegerilor europarlamentare, ce vor avea loc în luna mai 2019. În acest context, au fost aprobate criteriile pentru evaluarea și desemnarea candidaților la alegerile europarlamentare și calendarul pentru desemnarea candidaților ALDE.

A fost, de asemenea, desemnat coordonatorul campaniei la nivel național, Andrei Gerea, fost ministru al Energiei, fiind stabilită și componența departamentelor echipei de campanie.

Totodată, s-au stabilit mai multe măsuri pentru alegerile europarlamentare, fiind  structurate și activitățile politice ce se vor desfășura în precampanie la nivelul fiecărei filiale ALDE.

Până pe 7 februarie se vor depune candidaturile, CV-ul profesional al fiecărui candidat, scrisoarea de intenție, proiectul politic, până pe 17 februarie se va face evaluarea candidaților de către comisia constituită în acest scop, iar până pe 21 februarie se vor aproba candidaturile și desemna candidații care întrunesc criteriile impuse.

„Sperăm să fie colegi pregătiți din punct de vedere profesional, care să fie la curent cu realitățile din țara noastră și să se lupte pentru interesele cetățenilor români și al României. Pentru că, după cum știm, sunt europarlamentari în această legislatură care nu prea s-au bătut pentru a apăra aceste interese”, a declarat Ionel Gae în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit acestuia, ALDE are stabilit și un target, de 15% la nivel național, iar numărul de semnături în vederea susținerii candidaturilor, stabilit pentru filiala Ialomița, este de 10.000.

În cadrul ședinței s-a discutat și despre alegerile prezidențiale din noiembrie anul acesta, fiind prezentat și un sondaj realizat în acest sens. Rezultatul acestui sondaj arată că președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, figurează pe locul II (cu 24%), după actualul președinte, în condițiile unei candidaturi susținute doar de ALDE, iar cu susținerea PSD, Tăriceanu ar avea 41%, situându-se pe primul loc.

„ALDE are o tendință de creștere în preferințele electoratului, chiar dacă se află la guvernare, de la 13% la 19,5% – 20%, voturile venind chiar și de la PSD și PNL”, a conchis președintele ALDE Ialomița.

Așadar, lupta politică a început, fiecare partid pregătind terenul pentru înfruntările politice din acest an, dar și din 2020, când vor avea loc alegeri locale.