I-a furat mașina din fața casei
Poliţiştii au identificat şi reţinut un tânăr de 19 ani, după ce a sustras un autoturism din faţa unei locuinţe din comuna Sfântu Gheorghe.
Poliţia a fost sesizată ieri, 13 august a.c., de către un bărbat de 58 de ani, din municipiul Bucureşti, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul, din faţa locuinţei de vacanţă situată pe raza comunei Sfântu Gheorghe.
Poliţiştii au demarat de îndată verificările, reuşind identificarea în scurt timp a bănuitului, un tânăr de 19 ani, din judeţul Dâmboviţa. Acesta, la vederea unui echipaj de poliţie care efectua scotociri în zonă, a abandonat autoturismul pe raza comunei Sfântu Gheorghe şi a încercat să se sustragă, fiind depistat ulterior.
Extinzând cercetările, anchetatorii au stabilit faptul că cel în cauză este bănuit şi că în cursul lunii iulie a pătruns în curtea locuinţei unui bătrân de 87 de ani din comuna Sfântu Gheorghe şi a sustras bunuri de uz gospodăresc.
Tânărul de 19 ani a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului.
Astăzi, 14 august a.c., bănuitul urmează să fie prezentat parchetului cu propunerea de arestare preventivă.
Comunicat de presă: IPJ Ialomița