Gheorghe Tinel: Autoritățile luate iar prin surprindere de vremea rea
Comunicat de presă: Autoritățile județene și cele naționale au fost luate, se pare, din nou, prin surprindere de vremea rea, dovadă fiind circulația pe DN 2A, dar și cea de pe drumurile județene și locale ale județului.
Pe tronsonul Slobozia-Urziceni, traficul este îngreunat din cauza pragurilor de gheață care se găsesc pe porțiuni întregi de drum. Astfel, între Andrășești și Ciochina, Căzănești și Munteni Buzău, Balaciu și Sf. Gheorghe, Broșteni și Alexeni, cei de la Drumurile Naționale nu au binevoit să împrăștie material antiderapant și să îndepărteze gheața de pe carosabil ca să descongestioneze traficul care se derulează cu dificultate pe acest drum și nici Poliția Rutieră, care se plimbă dintr-o localitate în alta, nu a sesizat autoritățile competente să acționeze, pentru a preveni posibilele accidente ori incidente rutiere.
Nici drumurile județene și locale nu au fost ocolite de ploaia și gerul care au transformat totul în gheață. Astfel, drumul județean dintre Fierbinți și Maia era încă închis la prânz, iar pe drumul dintre Dridu și Movilița se circula extrem de greu. În aceeași situație se regăsește și Slobozia-Miloșești-Reviga, unde autoritățile județene nu au luat măsuri pentru a se interveni cu material antiderapant.
În fieful senatorului PSD Marian Pavel, respectiv la Gheorghe Lazăr, plătitorii de taxe și impozite ar trebui să-și pună patinele în picioare pentru că atât șoseaua principală care străbate localitatea, cât și drumurile lăturalnice sunt adevărate patinoare.
Deputat Gheorghe Tinel, președinte PNL Ialomița