Gheorghe Burnei: Spitalul Județean de Urgență din Slobozia se poate ridica la nivelul unui centru european

Renumitul medic chirurg pediatru, Gheorghe Burnei, s-a aflat, vineri, 17 mai, în orașul Amara, pentru a participa la cea de-a doua ediție a conferinței regionale „Zile medicale ialomițene”.

Gheorghe Burnei, supranumit urmașul lui Pesamosca, a realizat zeci de operații chirugicale în premieră națională, unele dintre ele chiar în premieră mondială. Mii de copii au fost salvați de la o viață în chinuri datorită medicului Burnei și echipei sale. Pentru ca toți copiii cu probleme să poată beneficia de tratamente la cele mai înalte standarde, la fel ca în cele mai renumite clinici ale lumii, se are în vedere înființarea unor centre de ortopedie pediatrică, inclusiv la Slobozia.

Gheorghe Burnei„Spitalul Județean de Urgență din Slobozia se poate ridica la nivelul unui centru european. Grație poziției pe care o are dr. Olaru, aici sunt dotările necesare pentru a trata, cel puțin din punct de vedere al ortopediei pediatrice, toți copiii, la fel ca în marile centre ale lumii. (…) Spitalul Județean are dotarea necesară, este centrul cel mai bine dotat din țară. Are artroscop, laparoscop, masă ortopedică, C-Arm și multe alte dotări de specialitate, doctorul Olaru fiind un director care s-a ocupat de dotarea corespunzătoare”, a afirmat Gheorghe Burnei.

Proiectul pe care șeful Clinicii de Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului „Maria Sklodowska Curie” îl va prezenta în curând Ministerului Sănătății va începe, după cum afirma acesta, „de la simplu, la complex”.

„Se vor trata, la fel ca în străinătate, fracturile cele mai frecvente, fracturile oaselor lungi. Orice copil din județul Ialomița va putea ajunge la acest centru pentru a fi tratat minim invaziv, rapid, iar a doua zi să poată pleca acasă. Dacă fractura se află la nivelul membrelor toracice, el poate să susțină orteza trei zile, sau dacă se află la nivelul membrelor inferioare, el poate să meargă a treia zi. Asta cu siguranță”, după cum a afirmat domnia sa.

Acest proiect este al asociației ARTOP (Asociația Română a Traumatologilor și Ortopezilor Pediatri), dotarea există, iar pentru tehnica și metoda de lucru, dr. Burnei se obligă să o furnizeze.

Proiecte pentru centre similare se dorește a se deschide în toate centrele de județ. Iar acolo unde nu există posibilități, în județele limitrofe, pacienții să fie preluați de centrele unde proiectul va fi pus în aplicare. Centrul de la Slobozia va degreva pe acest domeniu Bucureștiul, pentru că acolo este deja foarte aglomerat. Se dorește în principiu crearea unei scale a intervențiilor chirurgicale în acest domeniu, de la 1 la 10, pe baza căreia fiecare centru își va asuma posibilitățile și în funcție de acestea vor putea fi operate atât cazurile acute, cât și cele cronice.

„Focul arde în mana lui”

Gheorghe Burnei - Vasile OlaruDr. Burnei este convins că dr. Olaru, având o experiență de 20 de ani, fiind un chirurg și în poziția de director, are posibilitatea realizării acestui proiect.

„Focul arde în mâna lui. Dacă nu aș fi fost conștient de valoarea dumnealui, de potențialul său și de lucrurile bune pe care le-a realizat aici, eu nu aș fi venit. L-aș fi refuzat politicos! Ne cunoaștem de 28 – 30 de ani, o viață de om, am lucrat împreună, știu că doctorul Olaru este un om deosebit, știu de la mentorul nostru, prof. Alexandru Pesamosca, faptul că îl plăcea foarte mult, îl aprecia din punct de vedere profesional, ca un viitor chirurg de calitate, pe care a vrut să-l oprească în București. Dar dr. Olaru a preferat să vina la Slobozia”, a subliniat dr. Burnei.

Medicul chirurg pediatru a mai vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre hibele sistemului sanitar, implicațiile politicului în acest domeniu, despre operațiile în premieră efectuate de dumnealui, dar și despre cauzele care conduc la degenerarea fibrei genetice.

„Faptul că în România se nasc aproximativ 220.000 de copii în fiecare an, este un lucru bun. Asta înseamnă că ne-ar asigura nouă, în anii viitori, o continuitate în care putem să avem o populație îmbătrânită cam peste 30-40 de ani, ceea ce este bine în raport cu populația din Europa. Dar trebuie să avem grijă. Nu este admis ca să nu se poată asigura acea mentenanță la dispozitivele care întrețin în viață nou născuții cu probleme la naștere. Sistemul nostru medical are mult de suferit din cauza lipsei de oameni competenți în organizare. Eu nu știu exact unde se află deficiența sistemului, dar ea trebuie găsită. Toate aceste dificultăți ne arată că undeva sistemul medical trebuie gândit și trebuie să se facă o diferențiere clară și atentă între ceea ce este bun și ceea ce este rău sau deficitar și trebuie continuat astfel încât să preia cu ușurință problemele pe care oamenii le au. Subfinanțarea este cronică în România și toată lumea o știe, dar trebuie rezolvate toate aceste probleme, mai ales colectarea deficitară. Prioritățile nu trebuie stabilite de cei care conduc, ci de cei care cunosc realitatea din teren. Apoi, sistemul de sifonaj a fondurilor, sistemul de pierderi nejustificate, mai bine spus furturi, trebuie scos din folosință”, preciza doctorul Gheorghe Burnei.

În condițiile în care sistemul sanitar nu este finanțat corespunzător, iar din acei bani se mai și fură prin diverse mecanisme, este clar că nu va dura mult până la intrarea în colaps. „Soluția miracol” pe care au găsit-o mai marii sănătății pentru a acoperi găurile negre ale sistemului a fost coplata.

„Coplata nu mi se pare o idee bună, este o sursă infimă, care nu are absolut nici o rezonanță asupra sistemului medical în esență, ci poate doar să cârpească pe ici, pe colo, câteva lipsuri care nu aduc mari beneficii nici medicilor și nici pacienților”, este părerea dr. Burnei despre noua găselniță a ministrului sănătății.

Doctorul a subliniat faptul că implicarea politicului în deciziile din domeniul sănătății nu este întotdeauna benefică. Acesta a acuzat lipsa unei continuități în gândirea și aplicarea unor decizii bune, schimbările foarte dese a miniștrilor care au dus la neaplicarea măsurilor pozitive și degradarea sistemului medical românesc. Toate acestea, în opinia dr. Burnei, nu sunt menite să mențină în țară medicii, aceștia căutând condiții mai bune de profesare în alte țări. Dumnealui este bucuros, totuși, că de nenumărate ori a convins medicii să renunțe la ideea de plecare sau chiar să îi întoarcă din drum convingându-i să rămână în țară. În privința celor care lucrează în echipă cu el, profesorul susține că aceștia sunt bine instruiți, capabili și dispuși la sacrificii pentru profesia lor. La ora actuală, în clinica unde lucrează, nu există operații de specialitate care să nu poată fi făcute, lucru pe care îl vrea aplicat în toate centrele, precum cel de la Slobozia, sub conducerea dr. Olaru Vasile.

Totodată, dr. Burnei a salutat implicarea medicilor în politică, concluzionând că suportul poate fi substanțial atunci când se dorește, se poate și se vrea îmbunătățirea sistemului. Totuși, necesitatea unui suport mai puternic, orientat către dotarea spitalelor și către motivarea medicilor de a profesa în România, este iminentă, a mai spus Burnei.

Operații în premieră, pentru că situația o impune

Intervențiile operatorii care se fac în țară, cele moderne, sunt făcute pentru că situația o impune, pentru că rezonează cu implementarea tehnologiilor și a tehnicilor moderne de operare. Atunci când oamenii descoperă medici care se implică, care vor să facă ceva, care își pun talentul în slujba pacientului, atunci ei vin cu speranță și cu încredere.

„De când am venit pe ortopedie în București, peste 100 de intervenții care nu se făceau au fost introduse în spital. S-au efectuat zeci de operații în premieră națională și 7 în premieră mondială. Toate au fost făcute din dorința de a ajuta copiii. Acum avem și procedee originale, care au fost comunicate în străinătate, și vor apărea în curând aceste premiere în revistele de specialitate. Mulți pacienți care erau etichetați neoperabili, prin aplicarea asupra lor a unor modalități noi de intervenții și tratament, inovative, aplicate în premieră mondială în România, acești oameni au primit o nouă șansă de vindecare”, a declarat profesorul Burnei.

O populație din ce în ce mai sensibilă

Degenerarea fibrei genetice este, în opinia dr. Burnei, determinată de o alimentație din ce în ce mai necunoscută și mai artificială, și care duce la accentuarea procesului de sensibilizare în fața bolilor.

De aceea trebuie puse bazele unei alimentații corecte, nu numai raționale, dar care să corespundă necesității de a nu degenera. Alimentele modificate genetic, cele supuse unor tratamente de erbicidare, cele care sunt preparate necorespunzător, trebuie eliminate din consum pentru protejarea populației, a concluzionat dr. Gheorghe Burnei în încheierea interviului acordat jurnaliștilor, la Amara, la conferința regională „Zile medicale ialomițene”, unde a fost invitat de dr. Olaru Vasile, managerul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia.