Fuse și se duse! Protocolul cu Avocatul Poporului sau Fata Morgana în variantă light

avocatul poporuluiVă mai amintiți ce se petrecea în data de 19 martie 2012 în județul nostru din inima câmpiei? Ei bine, în acea frumoasă, ori noroasă, zi de primăvară – nu mai rețin aspectele meteo – prefectul de atunci al județului Ialomița, Mădălin Teculescu, semna un protocol de colaborare cu Avocatul Poporului.
La acea vreme, presa și nu numai a apreciat ca pozitivă inițiativa, mai ales că la capitolul imaginație și management administrativ lucrurile nu sunt chiar roz în Bărăgan. În această ordine de idei, populația, mai ales acea parte care avea ceva de cerut de la tribunale, s-a bucurat, în condițiile în care se promitea chiar un birou special amenajat. Cum au trecut vreo câteva luni, nu multe, de la acest eveniment, am considerat de cuviință să ne informăm cititorii despre cum mai merg treburile prin cetatea administrativă și am zis să întrebăm și despre ce s-a ales de prea-mediatizatul protocol, iar concluzia la care am ajuns, după o foarte bruscă gândire, a fost că, așa cum ne stă nouă românilor neaoși în fire, totul e mirific, e înălțător, dar lipsește cu desăvârșire.
Știm cu toții că este anul Caragiale, dar chiar să nu îi lăsăm bietului spirit o clipă de răgaz, nu pot să înțeleg. Carevasăzică, întrebat în plină conferință de presă, actualul prefect, Gigi Petre, despre ce se mai aude legat de protocolul cu Avocatul Poporului, domnia sa ne-a răspuns cu multă amabilitate că nu știe ce s-a mai întâmplat cu protocolul încheiat de predecesorul său. Acum, este inutil, bănuiesc, să vă amintesc despre faptul că actualul prefect nu a venit din Madagascar direct la Instituția Prefectului, ci fuse multă vreme, poate prea multă, subprefect. Ca subprefect, ar fi trebuit, așa din respect pentru funcția pe care o ocupă, să știe câte ceva despre ce se petrece pe acolo… dar asta este deja can-can.
Aflând noi, așadar, că s-a cam ales praful de protocol, că nimeni nu a văzut picior de reprezentant al Avocatului Poporului pe acolo, nici dacă fuseseră înaintate dosare ori cereri din partea cetățenilor, am decis să aflăm și părerea fostului prefect și inițiatorul acestui demers. Din convorbirea avută cu Mădălin Teculescu am aflat că acest protocol a funcționat și că au fost transmise și vreo patru situații în care cetățenii solicitau sprijinul Avocatului Poporului. ”Cât am fost acolo, legătura a fost menținută, dar după… nu am cum să știu ce s-a întâmplat”, a precizat Mădălin Teculescu.
Concluzia acestei situații nu o puteți trage decât dumneavoastră. Cert este că societatea în care ne ducem zilele este grav bolnavă. Acest articol nu are vreo legătură cu Teculescu ori cu Gigi Petre, ci cu noțiunea de continuitate. Totul se derulează sub semnul acelui nu îmi pasă, deși pe mine, ca și cetățean, nu mă interesa dacă un prefect sau altul a făcut acțiunea respectivă, ci dacă acea situație este una viabilă și valabilă. Pentru că, dacă azi mă duc într-un loc și mâine îmi spui că nu mai există, o să mă trimiți într-o lume absurdă, iar încrederea cetățenilor în instituțiile statului va dispărea complet, dacă o mai avea ce să dispară. Până una-alta, Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, a fost revocat din funcție. Oricum nu interesa pe nimeni de acel cetățean în numele căruia se tot înființează și desființează comitete și comisii, protocoale sau contracte. Interesele sunt altele. Iar cetățeanului nu-i rămâne decât să se apere singur, așa cum de fapt a făcut-o și până acum.