Ziarul Obiectiv Ialomita > Infotrafic > Fetești: Urmărit de poliție cu focuri de armă. „Șoferul” avea o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat și nu poseda permis de conducere https://wp.me/p49Kdo-eoX

Fetești: Urmărit de poliție cu focuri de armă. „Șoferul” avea o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat și nu poseda permis de conducere

Un tânăr de 24 de ani, din municipiul Fetești, este cercetat penal de polițiști pentru conducerea unui autovehicul fără permis și cu o concentrație de 1,12 alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost urmărit în trafic, iar pentru prinderea lui polițiștii au folosit armamentul din dotare.

La data de 19 octombrie, în jurul orei 20:30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din municipiul Fetești.

În momentul în care polițiștii s-au apropiat de conducătorul auto cu intenția de a-l legitima, șoferul a demarat, fiind urmărit de polițiști pe o distanță de 2 kilometri și somat cu focuri de avertisment în plan vertical.

După ce a oprit autoturismul, tânărul a încercat să fugă pe câmp, polițiștii reușind să-l intercepteze și imobilizeze în cel mai scurt timp.

În urma testării cu aparatul Drager a rezultat o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Nicio persoană nu a fost rănită în timpul intervenției.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Comunicat de presă: IPJ Ialomița – INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA