Fetești: Tinerii care au primit terenuri în baza legii 15/2003 pot deveni proprietari

Consiliul local Fetești a decis, în cadrul ședinței susținută recent, ca terenurile acordate în folosință gratuită tinerilor, prin legea 15/2003, să poată fi vândute către aceștia, la solicitare.

Astfel, tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care au primit de la primărie în folosință gratuită terenuri, vor putea să achiziționeze acea suprafață de teren imediat după ce au finalizat de construit casa. Prețul va fi stabilit în urma unei expertize tehnice întocmite de un evaluator autorizat, pentru fiecare teren în parte, pentru că deși toate au câte 300 de mp, diferă zona și utilitățile.

Decizia a fost luată în unanimitate de către consilierii locali, inițiatorul proiectului de hotărâre fiind primarul Gheorghe Catrinoiu care a spus că sunt cereri de acest fel din partea beneficiarilor legii 15/2003.

În condițiile în care legea dă dreptul consiliilor locale să vândă direct proprietarului construcției, la solicitarea acestuia, terenul respectiv, după finalizarea construirii locuinței, și având în vedere că există solicitări în acest sens, decizia consilierilor este una cât se poate de oportună.

Alte 31 de loturi își așteaptă concesionarii/viitori proprietari

Tinerii pâna în 35 de ani, care vor să-și construiască o casă, au la dispoziție 31 de loturi de 300 mp fiecare. Acestea sunt în zona Spital (9 loturi), în cartierul Buliga (19 loturi) și în zona Vinalcool (3 loturi).

Potrivit legii 15/2003, pot beneficia de o astfel de facilitate, o singură dată, tinerii în vârstă de până la 35 de ani, care nu au avut sau nu deţin în proprietate o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe proprietate personală, atât în localitatea în care se solicită atribuirea în folosinţă a unui teren, cât şi în alte localităţi.

Beneficiarul terenului pentru construirea unei locuinţe proprietate personală este obligat să înceapă construcţia locuinţei în termen de un an de la data atribuirii terenului. După finalizarea construirii locuinţei, proprietarul locuinței va putea solicita, în urma deciziei consilierilor locali, și cumpărarea terenului.