Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Fetești: Primăria a semnat două contracte de finanțare de peste 6 milioane lei, prin PNDL | https://wp.me/p49Kdo-bwG

Fetești: Primăria a semnat două contracte de finanțare de peste 6 milioane lei, prin PNDL

Primăria Municipiului Fetești a semnat vineri, 19 ianuarie, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, două contracte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2017 – 2020.

Un proiect vizează reabilitarea și modernizarea străzilor municipale Tineretului, Ceahlăului, General Averescu, Armatei, Grâușor, iar celălalt proiect se referă la reabilitarea grădiniței cu program prelungit Albă ca Zăpada.

Primul proiect privind reabilitarea și modernizarea străzilor municipale se ridică la suma de 5.632.390 lei, iar cel de-al doilea proiect privind reabilitarea grădiniței cu program prelungit Albă ca Zăpada se ridică la suma de 545.000 lei.

Primarul municipiului, Gafițoi Sorin, și viceprimarul municipiului, Șonchereche Laurențiu, au semnat contractele în prezența secretarului de stat în Ministerul Dezvoltării, Gâdea Adrian.

Autoritățile municipale au în vedere și reabilitarea Grădinii de Vară, printr-un program finanțat de Compania Națională de Investiții și caută în continuare noi oportunități pentru dezvoltarea municipiului.

Loading...