Fetești: Fetiță de 8 ani, accidentată după ce a traversat strada în fugă prin loc nepermis

Miercuri, 8 iulie, în jurul orei 19:30, pe raza municipiului Feteşti s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei minore de 8 ani.

În timp ce un bărbat de 32 de ani, din municipiul Feteşti, conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu, a acroşat o minoră de 8 ani care s-a angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis, în fugă şi fără să se asigure.

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Feteşti pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscop rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

Vă reamintim câteva recomandări de care copiii dumneavoastră trebuie să ţină cont atunci când se află în postura de pieton, pentru a nu ajunge în cea de victimă:

  • Să traverseze drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce s-au asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul.
  • Să nu se angajeze în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.
  • Să circule numai pe trotuare iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public.
  • Să circule numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare sau poteci.