Festivalul şi Concursul Național de Interpretare a Liedului “Ionel Perlea”, la ediţia a XXIII-a
Consiliul Judeţean Ialomiţa și Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”- Ialomiţa vă invită la Festivalul şi Concursul Național de Interpretare a Liedului “Ionel Perlea”, ediţia a XXIII-a, 16 – 18 mai 2014.
Deschiderea Festivalului – Concurs va avea loc vineri, 16 mai, ora 16.30, iar începând cu ora 17.00 va intra în concurs prima serie de concurenți. Începând cu ora 20.00 va fi susținut un recital de miniaturi vocale create de compozitori moldoveni. Vor interpreta soprana Cristina Simionescu, iar la pian Cezara Petrescu: Vasile Spătărelu – Tatăl nostru (versuri Dumitru Spătaru), Eduard Caudella – Mama (versuri Carmen Sylva), Enrico Mezetti – Un desiderio, Achim Stoia – Zăpada (versuri Tudor Arghezi), Ciprian Ion – Rondelul rozelor ce mor (versuri Alexandru Macedonski), Corneliu Calistru – Scoica (versuri F. Garcia Lorca), Elise Popovici – Sonata lunii, Viorel Munteanu – Autoportret (versuri Lucian Blaga), Romeo Cozma – Improvizații dadaiste (versuri Tristan Tzara).
De asemenea, va fi susținut un recital de către mezzo-soprana Claudia Codreanu, iar la pian Ina Oncescu. Aniversări UNESCO – Modest Petrovici Musorgski (1839 – 1881), Detskaia – Camera copiilor (1. Cu doica. 2. La colț. 3 Gândacul. 4. Cu păpușa. 5. Înainte de culcare. 6. Motanul marinar. 7. Călărind pe calul de lemn).
Concertele Festivalului – Concurs se vor desfăşura în Sala de spectacol a Centrului Cultural UNESCO ”Ionel Perlea” din Slobozia.
Sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 11.00, va intra în concurs a doua serie de concurenţi, iar de la ora 16.00 a treia serie de concurenți. De la ora 19,00 vor avea loc recitaluri.
Aniversări UNESCO – Richard Strauss (1864 – 1949), recital de lieduri voce și pian mezzosoprana Oana Andra, pianistul Alexandru Petrovici (Op. 32, Nr. 1 – Ich trage meine Minne (versuri: Karl Henckell), Nr. 2 – Sehnsucht (versuri: Detlev von Liliencron), Nr. 3 – Liebeshymnus (versuri: Karl Henckell), Nr. 4 – O süßer Mai (versuri: Karl Henkell), Nr. 5 – Himmelsboten (versuri populare din: Des Knaben Wunderhorn), Op. 39, Nr. 1 – Leises Lied (versuri: Richard Dehmel), Nr. 2 -Junghexenlied (versuri: Otto Julius Bierbaum), Nr. 3 – Der Arbeitsman (versuri: Richard Dehmel), Nr. 4 – Befreit (versuri: Richard Dehmel), Nr. 5 – Lied an meinen Sohn (versuri: Richard Dehmel). Soprana Bianca Manoleanu, pianistul Remus Manoleanu (Din Ciclul 6 Lieder, op.67 (Shakespeare-Ophelia), Nr.1 – Wie erkenn ich mein Treulieb vor andern nun? Nr.2 – Guten Morgen, ‚s ist Sankt Valentinstag, Nr.3 – Sie trugen ihn auf der Bahre bloss, Kling!…op.48, nr.3 (Henckell), Epheu, op.22, nr.3 (Felix Dahn), Ach weh mir unglückhaftem Mann, op.21, nr.4 (Julius Dahn), Meinem Kinde, op.37, nr.3 (Gustav Falke), Wie Sollten wir geheim sie halten, op.19, nr.4 (Adolf Friedrich Graf von Schack), Morgen!,. op. 27, nr.4 (J.H.Mackay)
Duminică, 18 mai, începând cu ora 10.00, va avea loc Gala decernării premiilor, ce va fi urmată de Concertul laureaţilor. Începând cu ora 11.30 va fi susținut un recital de către soprana Dana Chifu, pianista Roxana Ardeleanu cu Miniaturi vocale create de compozitori bănățeni (Emerich Bartzer – Im schön Banat sagt man…, Tiberiu Brediceanu – Vai, bădiță dragi ne avem – Cântă puiul cucului, Hermann Klee – Rugăminte (H. Hesse),- Cucu (versuri I. U. Soricu), Alexandru Mocsonyi – Die Orgel, Eugen Cuteanu – De ce nu’mi vii (M. Eminescu), Remus Georgescu – Amurg de toamnă (L. Blaga).
Începând cu ora 18.00, la Catedrala Episcopală Slobozia, va avea loc un Concert de muzică sacră. Vor interpreta: Corala „SFÂNTUL MARE MUCENIC MINA” a Protopopiatului Slobozia, dirijor: Pr. Cătălin Stanciu și Corul de Cameră „PRELUDIU”, dirijor Voicu Enăchescu.
Organizatorii manifestării sunt: Consiliul Judeţean Ialomiţa, Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”- Ialomiţa, Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali “Mihail Jora” Bucureşti.
Compozitorul liedurilor obligatorii pentru această ediție este Horia Surianu.
Premii acordate:
Din partea Centrul Cultural UNESCO ”Ionel Perlea”:
- MARELE PREMIU “IONEL PERLEA”, în valoare de 5.000 lei
- Premiul I, în valoare de 3.000 lei
- Premiul II, în valoare de 2.000 lei
- Premiul III, în valoare de 1.500 lei
- Premiul “Mihaela Agachi”, în valoare de 500 lei
Premii speciale din partea Uniunii Criticilor Muzicali «Mihail Jora»:
- Premiul “Doina Micu” pentru acompaniament
- Premiul “Bianca” pentru acompaniament
- Premiul “Martha Joja” pentru stil cameral
- Premiul “Steliana Calos” pentru interpretare vocală
- Premiul special acordat de Fundația ACCUMM
- Premiul «Suzana Szöreny” pentru duo cameral
Câştigătorii Trofeului „Ionel Perlea”, ediția a XXII-a, 2013 – EX AEQUO – STANCA MARIA MANOLEANU și SILVIA MICU.
Juriul Concursului: prof. univ. dr. Grigore Constantinescu – preşedintele juriului –, Maria Slătinaru Nistor, artist liric, maestră de Canto, Dana Chifu, Universitatea de Vest, Timișoara, Bianca Manoleanu, UNMB, Decan Facultatea de interpretare, Ionel Voineag, UNMB, Facultatea de interpretare, Claudia Codreanu, UNMB, Facultatea de interpretare, Florenţa Marinescu, Universitatea OVIDIU, Constanţa Ana Rusu, Academia de Muzică ”Gh. Dima”, Cluj Napoca, Viorica Rădoi, pianist, maestru corepetitor, Daniela Caraman Fotea, revista de cultură muzicală MELOS, Cristina Simionescu, Universitatea de Arte „George Enescu” Iași și Cristina Soreanu, UNMB, Facultatea de interpretare.