Festivalul Naţional de Folclor Doina Bărăganului 2015

Festivalul Naţional de Folclor „Doina Bărăganului“ Ediţia a II-a  8-9 octombrie 2015, Slobozia

Doina BaraganuluiÎn perioada 8-9 octombrie 2015 se va desfăşura la Slobozia cea de-a II-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Doina Bărăganului“.

Organizatorii acestui eveniment artistic sunt Consiliul Judeţean Ialomiţa, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa, Consiliul Local Slobozia şi Direcţia Municipală pentru Cultură, Învăţământ, Sport şi Tineret Slobozia.

Scopul acestei manifestări este de a contribui la descoperirea şi promovarea celor mai valoroşi interpreţi de muzică populară, stimularea interesului publicului pentru receptarea creaţiilor folclorice autentice, valorificarea comorilor cântecului şi portului popular românesc şi introducerea sa în circuitul valorilor spirituale.

Numele festivalului este legat de ansamblul folcloric „Doina Bărăganului“ al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa care, în peste 35 de ani de activitate, prin ceea ce este şi face a devenit un simbol al tinereţii, entuziasmului, optimismului, perseverenţei, calităţii şi muncii, un colectiv artistic şlefuitor al unor nestemate ale tezaurului folcloric şi mesager al tradiţiilor populare româneşti.

Alături de concurenţi reprezentanţi ai tuturor zonelor folclorice ale ţării vor evolua în recital nume de marcă ale muzicii populare. Un juriu de prestigiu format din personalităţi ale vieţii muzicale româneşti girează valoarea acestui eveniment artistic de anvergură naţională.

Concursul propriu-zis va avea loc în ziua de joi, 8 octombrie, în prima parte a programului, cea de-a doua parte a acestei seri revenind recitalurilor vedetelor, nume consacrate. Festivitatea de premiere şi Gala laureaţilor vor avea loc vineri, 9 octombrie. Dincolo de prestigiul dobândit câştigătorii vor fi recompensaţi cu premii oferite de organizatori.

Programul după care se va desfăşura festivalul este următorul:

Joi, 8 octombrie, ora 18.00

  • Concursul tinerilor interpreţi de muzică populară.
  • Recitaluri susţinute de Ionela Guzic, Orchestra Populară „Rapsozii Botoşanilor“ şi soliştii săi: Petronela Rusu, Elena Mândrescu, Laura Ştefănescu, Dan Doboşi, Sofia Vicoveanca; dirijor Ciprian Potoroacă.

Vineri, 9 octombrie, ora 18.00:

  • Gala laureaţilor.
  • Recitaluri susţinute de Codruţa Rodean, Ciprian Pop, Emilia Dorobanţu, Adrian Măcianu, Nicoleta Rădinciuc Vlad, Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina“ a Protopopiatului Slobozia, Sava Negrean Brudaşcu, Petrică Mîţu Stoian.

Acompaniază orchestra „Doina Bărăganului“ – dirijor dr. Cristian Obrejan. Prezentatorul festivalul va fi Miruna Ionescu.

Spectacolele vor avea loc la Casa Municipală de Cultură Slobozia, începând cu orele 18.00. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Organizatorii speră ca şi în acest an festivalul să se bucure de o largă participare şi interes din partea publicului slobozean şi ialomiţean.

Doina Baraganului
În perioada 8-9 octombrie 2015 se va desfăşura la Slobozia cea de-a II-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Doina Bărăganului“.

When: -
Where: Slobozia - Casa Municipală de Cultură
Bulevardul Unirii 6, Slobozia 920042,
Slobozia,
Ialomita