Femeie bănuită de comiterea unui furt în piața din Slobozia, identificată de către polițiști
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au identificat o femeie, de 31 de ani, din orașul Amara, bănuită că ar fi sustras un telefon mobil de pe o masă amplasată în fața unei societăți comerciale situată într-o piață din municpiul Slobozia.
În fapt, la data de 9 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt, ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei, stabilindu-se că este o femeie de 31 de ani, din orașul Amara.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.
Recomandăm cetățenilor ca, în situația în care sunt martori ai unei fapte de natură penală sau dețin informații ori înregistrări video relevante, să se adreseze de urgență celei mai apropiate unități de poliție.
Depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, având permisul de conducere suspendat
Luni, 09 iunie, în jurul orei 07.00, pe strada Ialomiței din municipiul Slobozia, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani din localitate.
Bărbatul a refuzat testatarea cu aparatul etilotest, precum și recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii consumului de alcool.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul având permisul suspendat.
Cercetat penal pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice
Luni, 09 iunie, în jurul orei 13.00, pe DJ101 în comuna Dridu, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 de Poliție Rurală Jilavele, au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 41 de ani.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a reieșit o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două de mostre biologice necesare în vederea stabilirii concentrației de alcool.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
La volan, fără a deține permis de conducere
Duminică, 08 iunie, în jurul orei 08.00, pe strada de lângă Stadion în orașul Urziceni, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Urziceni, au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 18 ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
sursa: IPJ Ialomița