Fapte bune: Silviu Mihai, fermier și consilier județean, donează televizoare pentru secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Un fermier din Ialomița aduce un strop de bucurie în saloanele Secției de Neurologie ale Spitalului Județean din Slobozia

Un gest, născut din grijă față de semeni, aduce un plus de confort pacienților internați pe Secția de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Un fermier din județul Ialomița a donat, recent, mai multe televizoare unității medicale, oferind bolnavilor internați nu doar un mijloc de informare și relaxare, ci și un sentiment de normalitate într-o perioadă dificilă a vieții lor.
Inițiativa demonstrează că implicarea comunității locale poate contribui concret la îmbunătățirea condițiilor din spitale și la susținerea morală a celor aflați în suferință.
Televizoarele, achiziționate de Silviu Mihai, fermier și consilier județean, au fost deja montate în saloane și sunt utilizate de bolnavii internați, care spun că timpul petrecut în spital este acum mai ușor de suportat.
Inițiativa a fost apreciată atât de pacienți, cât și de personalul medical, care subliniază importanța unor astfel de gesturi pentru confortul și starea psihică a bolnavilor, mai ales că Secția de neurologie este una dintre cele mai solicitante, atât pentru pacienți, cât și pentru cadrele medicale.
Pacienții internați au lăudat inițiativa, catalogând gestul ca fiind unul „minunat”, pentru că „le mai ia din dureri și le face șederea în spital un pic mai suportabilă”. Mai mult decât atât, mai află ceea ce se întâmplă în țară și nu sunt chiar rupți de realitate. Nu în ultimul rând, pacienții au apreciat serviciile medicale oferite și au mulțumit tuturor celor care îi sprijină să își refacă sănătatea.
Fermierul Silviu Mihai a simțit că acest gest, în opinia sa, mic, este un lucru necesar, știind cât de greu este pentru un pacient să stea internat zile sau chiar săptămâni întregi și să nu aibă „acel ceva” care să-i distragă atenția, cât de puțin, de la suferință. Pentru că tratamentul nu înseamnă doar medicamente. Contează și starea psihică, liniștea, sentimentul că nu ești uitat.
„În urma discuțiilor cu doamna doctor și aflând de problemele care sunt pe această secție am considerat că trebuie să fac pasul acesta, să achiziționez aceste televizoare din indemnizația de consilier județean și nu numai. Pacienții trec prin perioade dificile când sunt internați în spital, iar faptul că se pot uita la televizor le poate alina cumva suferința. Îi ajută să se mai deconecteze, să uite pentru câteva momente de boală, să se informeze sau pur și simplu să se relaxeze. Sunt lucruri mici, dar pot face…diferența. Eu consider că trebuie să sprijini comunitatea din care faci parte. De aceea am și fost ales, de aceea sunt în poziția aceea, ca să sprijin comunitatea”, a afirmat Silviu Mihai, care a adăugat faptul că va continua să contribuie, în măsura în care este posibil, la binele pacienților.
„Echipa înseamnă toți”
Violeta Șapira, sefa secției Neurologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia, s-a declarat mulțumită că, în sfârșit, televizoarele sunt funcționale în saloane și susține că nimic nu se poate face fără o echipă – medici, asistente, infirmiere, pacienți, aparținători, oameni de afaceri.
„Este o bucurie să spun că acum, în fiecare salon avem televizoare, astfel încât pacienții să nu se mai simtă rupți pe perioada spitalizării de ceea ce este în exterior. Mi se pare un lucru bun, pentru că ai senzația că nu mai ești într-un spital și trece suferința mai ușor. Din păcate, aceste dotări de confort nu sunt susținute de către Ministerul Sănătății, nu sunt bani alocați pentru aceste lucruri. De aceea am făcut un apel către oamenii de bine, care au înțeles rostul, și astfel ne-au sprijinit să putem să aducem o stare de bine pacienților care sunt internați pe secția de neurologie care și așa, săracii, mulți dintre ei cu accident vascular, nu sunt bine. Dar dacă oferim și confort pe lângă tratament atunci sperăm ca recuperarea să fie mai bună și mai rapidă. Mai este un avantaj, pentru că avem pacienți cu afazie, pe care îi învățăm, pe lângă ședințele de logopedie, să repete acasă după televizor. Acum pot face asta și în spital (…) Încă o dată spun, echipa înseamnă toți. Medici, asistente, infirmiere, pacienți, aparținători, oameni de afaceri care ne pot sprijini. Asta este de fapt o echipă în care poți să performezi”, a declarat dr. Violeta Șapira.
Șapira a adăugat faptul că serviciile secției de Neurologie s-au diversificat foarte mult în ultimul timp, existând aparatura necesară pentru tratarea trombolizei pe AVC (accident vascular cerebral), care face diferența între viață și moarte sau între a rămâne la pat și a fi independent, pentru tratamentul pacienților cu boala Parkinson în formă destul de avansată, servicii medicale similare cu cele din alte centre. Pacienții neurologici nu mai parcurg, astfel, sute de kilometri pentru a fi tratați departe de casă și se pot trata aici, la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia.