Facilități suplimentare pentru finanțarea prin PNDR 2020 a fermelor mici
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a inclus o serie de modificări în Ghidul solicitantului pentru submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” din cadrul PNDR 2020, ca urmare a observațiilor și a propunerilor primite în perioada de consultare publică. Aceste noutăți față de versiunile anterioare facilitează în sesiunea din 2017 depunerea de proiecte de către mai mulți solicitanți, dar și accelerează derularea acestor investiții.
Alocarea financiară, stabilită pentru fermele mici, în sesiunea 2017, este de 100 milioane de euro, din care pentru pentru zona normală sunt disponibile fonduri în valoare de 79 milioane de euro, iar zonei montane îi revin 21 de milioane de euro. De asemenea, solicitanții din arealul ITI – Delta Dunării au la dispoziție fonduri în valoare de 5 milioane de euro.
„Pentru mine, ca director general al AFIR, este o permanentă preocupare simplificarea întregului proces de accesare a fondurilor europene, astfel încât să oferim tuturor celor interesați posibilitatea de a-și finanța investiția prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Chiar dacă vorbim de exploatații cu dimensiunea economică mică, potențialul acestora nu trebuie subestimat. Aceste ferme pot deveni în câțiva ani competitive și astfel pot contribui direct la dezvoltarea economică a satului românesc,” a declarat Adrian-Ionuț CHESNOIU, directorul general al Agenției.
O modificare esențială vizează dimensiunea economică a fermei eligibilă pentru finanțare, care s-a diminuat de la 8.000 S.O. la 4.000 – 11.999 € S.O. Modificarea dimensiunii economice a fermei permite și celor care au exploatații mai mici să solicite și să obțină finanțare. Sprijinul acordat pentru dezvoltarea fermelor mici este 100% nerambursabil și este în valoare de 15.000 de euro.
Începând cu acestă sesiune, depunerea Cererilor de finanțare pentru sM 6.3 se realizează on-line pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info. Această modalitate de depunere a proiectelor vine în sprijinul solicitanților care nu mai sunt nevoiți să meargă la sediul Oficiilor Județene din țară să depună întreg Dosarul cererii de finanțare.
Totodată, în cazul în care, în sistemul electronic al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) nu se pot vizualiza înregistrările efectuate de solicitant în timpul campaniei de depunere a cererilor unice de plată, acesta poate depune o adeverinţă din care
să reiasă toate datele necesare îndeplinirii condiţiilor eligibilitate şi de selecţie aferente sM 6.3, care implică înscrieri la APIA.
Sesiunea din 2017 este deschisă în perioada 3 mai, ora 09:00 – 31 iulie, ora 17:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Cererile de finanțare trebuie întocmite conform Ghidului solicitantului și a ultimelor versiuni de documente disponibile gratuit pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info.