Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita
Știri locale din județul Ialomița
Data curentă: 13 decembrie 2025
  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii: Istoria mașinii de cusut „Singer”

Publicat de Mihaela L.
6 februarie 2025, 12:43 PM

O nouă expoziție va fi inaugurată la Muzeul Național al Agriculturii pe 14.02.2024, ora 14.00, destinată tuturor categoriilor de public, dar, în special, cunoscătorilor domeniului textilelor, deoarece ea pune în evidență istoria mașinii de cusut „Singer”.

Expozitie Muzeul Agriculturii

Obiectele expuse sunt mărturii istorice legate de mașina de cusut „Singer” (facturi, fotografii, documente, accesorii, tipare, schițe) și mașini de cusut „Singer” existente în patrimoniul MNA. Este de reținut că Muzeul Național al Agriculturii deține un număr de peste 50 de mașini de cusut, produse de diferite firme din Europa, inclusiv realizate de firma Cugir, din România.

Mașina de cusut „Singer” împlinește anul acesta 175 de ani de când a fost inventată și produsă pe tot mapamondul. Au fost aproape 100 de ani de încercări și prototipuri de astfel de mașini de cusut, care aveau menirea să ușureze munca croitorilor și să scurteze perioada de realizare a unui produs textil, fie el pentru casă, fie pentru un produs de îmbrăcăminte ori încălțăminte. În anul 1851, un mașinist din New York, cu părinții emigrați din Prusia, a pus la punct mașina de cusut și a brevetat această invenție la Oficiul de Invenții. Este vorba de Isaac Merritt Singer, care, cu documentația de brevetare, mai apoi, și-a putut permite să producă mașini în serie și să le comercializeze. În țara noastră, mașina de cusut a fost  comercializată prin intermediul firmei franceze Bourne&Co, începând cu anul 1879. Strategia vânzărilor de mașini de cusut a fost ingenioasă la acea dată. Mașinile de cusut „Singer” se vindeau în urma unui curs gratuit de croit, cusut și brodat, la sfârșitul căruia, cursanții puteau cumpăra o mașină de cusut în rate, sistem  inventat de același Isaac Merritt Singer.

De-a lungul anilor, mașina de cusut inițială a fost îmbunătățită tehnic, ea avea acum o masă și era acționată de la o pedală, un obiect frumos conceput pentru orice casă, cu picioare turnate din fontă și masă de lemn, unde mașina propriu-zisă putea fi încorporată.

Vă așteptăm cu drag să descoperiți  uimitoarea mașină „Singer”, care a  cucerit întreg globul, vândută în mii de exemplare și care e utilă deopotrivă în fiecare casă, cât și în atelierele de croitorie, cizmărie, pielărie.

Fănica GHERGHE, muzeograf

Expoziţie | masina de cusut | muzeul agriculturii | singer | slobozia

Știri recente:

Urziceni: Acțiune de amploare a polițiștilor. Percheziții domiciliare, autoturisme verificate, sancțiuni contravenționale
AFIR: 165 milioane de euro pentru unitățile de procesare, din 15 decembrie 2025
Consiliul Județean Ialomița se convoacă în ședință ordinară în data de 17.12.2025
În luna noiembrie a anului 2025, AJFP Ialomița a rambursat TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei
Premiul Mentor pentru excelență în educație. Nominalizări până la sfârșitul lunii decembrie.
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna DECEMBRIE 2025

Agrichim

Adi Ecoo 2009 - Colectare Selectiva

Diami

Reclama Piese Camioane

ziare.org   ziare & stiri

Telefonul Varstnicului

  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net